| |
|
| |
Somnul meu pare un peşte prins şi scos pe uscat.
Pieptul lui cere apă, cere pădurii, cere umbră.
Niciodată nu va dori ceea ce nu poate bea.
De va fi prins gura şi-o va rupe din tâmplă.
Somnul meu, peşte dintr-un ocean neaflat.
Somnul meu este gând neliniştit şi reverie.
Fată morgană a pustiului pretutindeni dansând.
Poartă mii de rochii, de voaluri şi bluze alese
În culori fistichii, împletite de niciunde culese.
Somnul meu este un clovn colorat cu tichie.
Somnul meu iluzii de oglinzi fără adânc.
Îl dorm fremătând. Un codru bătut de vânt.
Un ocean în care valuri risipite mă poartă
Fără maluri, fără orizonturi, fără suspine...
Vatră în care ard. Epavă scufundată în sine.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Sancho Panza -
2008-01-16 |
Lucian, cred ca incepi poezia...cu sfarsitul.
Primul vers, "Somnul meu pare un peşte prins şi scos pe uscat.", e succint si puternic...asa ca restul pare doar insailare pe o tema data. In consecinta, lectura mi-a lasat un gust nitel salciu si-o dezamagire...parca as fi ascultat un banc inceput cu poanta, iertata sa-mi fie comparatia.
Ti-as sugera, daca-mi permiti, sa inchei textul cu inceputul.
sa ne citim cu bine,
Adriana
|
| lucian -
2008-01-16 |
Da! La asa ceva nu ma gandisem. Multumesc de trecere. Te mai astept, Adriana.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com