| |
|
| |
foto: p.b.
ca o durere de articulaţii, libertatea de a gândi lumea,
numai trupul aplecat… cum un suport verde cu imagini
pentru cea mai simplă lumânare parfumată, când se aprinde ea
ştiu că toate secundele mele fac dragoste cu ce ating,
asta se cheamă a muri lângă un copil ce ştie moartea de la şcoală,
trenul mă duce departe de cugetările prietenilor,
catifeaua din niciodată mă surprinde excitant de cunoscută,
ştiam că urmează sărbătorile după cum ştiam că a dormi e inutil,
caut gustul unei fântâni din copilărie, îl găsesc
şi sunt tot singur în compartimentul plin,
ştiu că va cânta ABBA în difuzoarele din gară, deja am gustul tău pe piele,
amândoi, un cuvânt care ne iubeşte,
călătoresc toată noaptea şi ascult cum mă ajung convenţiile
ca pe un banner privirile rătăcite ale pietonilor,
00.00,
artificii… şi în mine tot brazi care habar nu au ce e zăpada
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
Aranca -
2008-01-15  |
Există o tonalitate gravă dincolo de convenţiile arhicunoscute propuse, o aparenţă menită să desfigureze elegiile disco în care suntem tentaţi să alunecăm uneori:
"ca o durere de articulaţii, libertatea de a gândi lumea,
numai trupul aplecat… ca un suport verde cu imagini
pentru cea mai simplă lumânare parfumată, când se aprinde ea
ştiu că toate secundele mele fac dragoste cu ce ating
Când te gândeşti că luminile se desfac strident în felii de iarnă pe trecerile de pietoni din sufletul fiecăruia...
..."şi în mine tot brazi care habar nu au ce e zăpada"
de acord. eram sigură: se mai întâmplă şi altora.
|
| yester -
2008-01-15 |
...funcţionează empatia, Marina. Cu epilogul chiar mi-ai smuls un zâmbet. Mulţumesc.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com