| |
|
| |
doamne, te rog să nu uiţi de oameni
ei încearcă să mă făurească din mâini
să mă nască prin carnea degetelor strâmbe
să mă facă să fur din viaţa lor
cea dintâi sclipire
am învăţat de la oameni, doamne,
că nu e cel mai frumos să fie pace
să cânţi la pian valsul câinilor albi
nu e cel mai greu să scapi din mână viaţa
să te trezeşti plângând într-o limbă pe care
n-o cunoşti
cel mai frumos e să zbori, doamne, alături
de îngerii păzitori ai oamenilor
oare eu pot fi Om?
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Dihania -
2008-01-13 |
să mă nască prin carnea degetelor strâmbe imi pare un pic fortat
insa strofa a doua e foarte reusita
|
| mladitza -
2008-01-14 |
Mie imi place "să mă nască prin carnea degetelor strâmbe" chiar daca poate parea un pic fortat, transmite un mesaj. A doua strofa intr-adevar e f buna, se leaga frumos de prima si cred ca poemul ar fi fost "rotund" fara ultimele trei versuri care din punctul meu de vedere par ca nu prea se leaga ca stil de exprimare de celelalte.
Violeta
|
| hialin -
2008-01-14 |
Un text comun structurat pe alternante bonome de afirmatii prin negatie si superlative mai mult sau mai putin stilistice. Mi-a placut ideea de a plange intr-o limba pe care n-o cunosti.
Ialin
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com