| |
|
| |
Tatăl nostru care ne eşti în gânduri,
îndură-mi izbăvirea printre rânduri,
agaţă-mi ochiul fără cer în cui,
să-i curgă miezu-n ţăndări amărui,
dă-mi rodnică cenuşă-n locul lui
şi un puţin de timp, cât să mă scriu
în cupa jertfei tale, rubiniu,
poate-or sorbi, clătindu-şi de târziu
buza îmbălsămată cu pelin,
părtaşi la hăcuire şi festin,
copiii tăi cei făr’ de cuib,
amin.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Oriana -
2008-01-13 |
Departe de mine intenţia de a supăra vestala autoare, ori divinitatea însăşi, şi a-mi pune în cap tot panteonul de zei autohtoni, dar aş fi vrut să pot spune mai mult decât că textul acesta este un exerciţiu simpatic de rimă, grefat pe o formulă de rugă familiară, pe care l-aş recomanda unor poeţi ca substitut pentru o rugăciune perimată. Doamne iartă.
|
| Sancho Panza -
2008-01-13 |
Iertata sa fii atunci, Luminita!
(abia-mi stapanesc rasul).
simpatic comentariul tau, chiar m-a binedispus.
e un text ceva mai vechi, gasit din intamplare.
multumesc de trecere.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com