| |
|
| |
Sunt ucenicul care tânjeşte să-nţeleagă
Cum pe mătasea undei, piciorul de sidef,
C-o piruetă lasă, pentru o viaţă-ntreagă
Întortocheata formă a literei alef;
Cum ţese-mbrăţişarea de mosc şi de otravă,
Un braţ mijit din spuma tanaticului vis;
Cum sânul îşi revarsă în Iad un râu de lavă
Şi ochiul – avalanşa tăcerii-n Paradis;
Şi cum prin erezia alcovului, sărutul,
În pragurile cărnii, devine tot mai cast,
Freneticele soapte – corvoadă iar avutul
De-nţelepciune parcă obositor balast.
Legat sub drugi de aur, mirifică fiinţă,
Rămân mereu aproape, în chin şi-n neştiinţă!
11 I 2007
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com