Virgil Titarenco -- moebius love for angels -- poezie

Dihania - 2008-01-08 Penita

imi place cum se mentine ritmul pîna la final. nu stiu daca sa zîmbesc sau sa ma intristez la ce spui aici. chestii grave spuse pe un ton haios par si mai triste. ai surprins foarte fain snobii, masele, trendurile

Sixtus - 2008-01-08 Penita

Asta da poezie de „stare”. Cu o prozodie perfect adecvată pentru a fi „transmisă” şi altora. Altora care simt o astfel de „stare” dar refuză s-o conştientizeze. Orice iluzie „cumpărată” pentru distracţie (orice, pe lumea asta se poate acum cumpăra dacă ai ajuns ȋntr-un fals Eden al consumului dezlănţuit – pentru cine a ajuns acolo):

’mi-am cumpărat un suflet gol
și un înger de casă
domesticit într-o singură seară
îi privesc cum se joacă acum
într-o colivie de oase
cum scot colții unul la altul
cum obosesc să se pîndească
așteptîndu-mă de fiecare dată
să le dau frunze din eden
și apă nevarsată niciodată pe scară’ ,

devine, la un moment dat, ceea ce este: doar o iluzie.

Şi ce mai rămȃme?

Doar ciclarea autoironică ȋn jurul NIMICULUI pe o bandă moebius, căci:

’într-o zi le voi da drumul
să se întoarcă fiecare în lumea lor
îi voi elibera de sigilii și gramatici rudimentare
se vor duce dincolo de geometriile triste
ale pieții de carne’,

adică ȋn lumea „ficţunii” de unde au fost „cumpărate” şi de unde, ȋn mod „ficţional”:

” mă vor privi cum scot colții
la mine însumi
în colivia asta de oase
legănată prin pulberi de zodii spectrale’

auto-ficţionalizȃndu-mă (utilizez acest barbarism pt. că este sugestiv) ȋntr-o veselie de-a dreptul postmodermistă.

Nu aş fi crezut niciodată că voi acorda o ”peniţă” unui text postmodernist. Ȋnsă, aşa cum am mai spus, textul de faţă, din punctul de vedere al tehnicii literare (prozodiei) „defineşte” atȃt de bine „starea” postmodernistă ȋn general (devenind chiar un fel de „universal” al postmodernismului, „universal” de care acesta, i.e. postmodernismul, fuge ca dracu de tămȃie; dar ce să-i faci, de ce ţi-e frică, nu scapi!) ȋncȃt „peniţa” este pe deplin meritată.

NOTA: A se vedea şi Linda Hutcheon, „A Poetics of Postmodernism History, Theory, Fiction”, Routledge, 1988.

Profetul - 2008-01-09

Matei,
Moebius te salută și apreciază gestul tău

Sixtus.
nu pot spune decît că sînt deosebit de plăcut impresionat de comentariul tău. Și aș fi fost chiar dacă nu acordai o peniță textului. (gest pentru care îți mulțumesc).
În sfîrșit întîlnesc și eu pe cineva care vorbește despre postmodernism și știe despre ce vorbește. Aproape obosisem să aud numai opinii de cîntăreți după ureche care fie confundă postmodernismul cu o gogoriță. fie vorbesc din auzite și nu l-au înțeles niciodată.
Da, este foarte greu să scrii într-un „stil” postmodernist, contrar opiniei mult vehiculate și pe care am auzit-o pînă și din gura unor așa ziși critici literari.
Apreciez intervenția ta și cred că mai este mult de vorbit despre asta.

sa(n)dness - 2008-01-14

nu că aş fi unul dintre cârcotaşi, iertare! dar mi-a sărit în ochi "nevarsată - nevărsată".

îmi plac echilibrul textului şi metaforele. şi mai ales îmi plac seriile 2 şi 3, mai "umanizate", ca pentru fiecare dintre noi. alegerea sufletului "gol" şi a îngerului de o treaptă inferioară (adică "de casă" - nu cred că se confundă cu un înger păzitor, însă) trimite către eteric... şi etericul nu poate fi închis în colivie pentru totdeauna. moarte îi eliberează pe ambii.

a LEX.

PS.: apropo, nu le am cu clasificarea poeziei în modernă, clasică, postmodernă etc. aşa că nu îl încadrez nicăieri.

a CELAŞI.

bobadil - 2008-02-06

Poemul pare scris dintr-o perspectiva angelica, de fapt titlul ne avertizeaza asupra acestui lucru inca de la inceput. Incercarea de dedublare (de fapt o veritabila tentativa de alter-ego) se poticneste pe alocuri in descriptiv (cei "n" de "cand" si "m" de "cum" din primele doua strofe) dar sfarseste prin a fi reusita din nou pe final in mod aparent paradoxal, asa cum deja m-am obisnuit in scrierile lui Virgil Titarenco, pentruca atunci cand te astepti cel mai putin, inspiratia poetica apare ca o arca venita pentru a salva aceasta insiruire de intamplari altfel defuncta in ultima clipa, "gramaticile rudimentare" si "geometriile triste ale pietii de carne" vin sa ma sustina. As a whole, un poem bine inchegat, mi-a placut.
In alta ordine de idei, ma intreb un lucru: oare de ce sunt atat de putine comentarii pe hermeneia? Ma simt chiar ciudat pana si acum cand scriu aici, in subsolul acestui text si ma intreb, oare n-o fi de vina tocmai aceasta politica stricta a Regulamentului, acest bau-bau la Hermeneiei, care face pe marea majoritate a autorilor de pe aici sa aleaga calea fatala a tacerii? Un subiect de gandire, poate.
Andu.

Profetul - 2008-02-06

poti sa dezvolti ultima intrebare Andule? Unde este politica restrictiva si unde este bau-bau-l?

batori - 2008-02-28 Penita

Încep cu titlul poeziei dumneavoastră care mi se pare a fi o alegere perfectă pentru corpul poemului.
Prin Moebius, acea bandă a mersului în cerc în care oamenii se-nvârtesc la nesfârşit printre canoane impuse de papi şi preşedinţi, un poet reuşeşte să se-ntrebe pentru a câta oară în omenirea aceasta despre lucruri şi fapte care-i vizează volens- nolens toată existenţa pe pământ.
“ Ce mai fac mă întrebi când restul lumii se aşează la rând pentru următoarea croazieră pe partea nevăzută a lunii”- mă-ntreb şi eu dacă acest „the dark side of the moon” nu este chiar partea întunecată din om care deşi este neagră ne ajută să ne-nţelegem mai bine pe noi înşine şi atunci este binevenită acea croazieră care elimină anumite stări de tristeţe, o evadare extraordinară a eului poetic pus în slujba lui Moebius.
Un poem de forţă, un melanj între „o colivie de oase” şi”zodii spectrale”, o aerisire fugară a sufletului autorului prin răspunsul pe care i-l dă iubitei ... „nimic special iubito”
„mi-am cumpărat un suflet nou şi un înger de casă”. Fără a cădea în banal consider aceste versuri umplute cu un vin bun sec la care separat, dacă serveşti un pahar de apă plată oasele poetului se pot modela în funcţie de atmosfera euforică prudusă de un afrodiziac.
În cele din urmă reuşeşte să elibereze un înger care stă ghemuit în trupul său şi de-aci prin dezlegarea la vorbele sale, la cuvânt, mi se pare extrem de reuşită forma sa de eliberare în care rupe „sigilii şi gramatici rudimentare”, apoi le plasează într-un mathesis universalis noician, dincolo de geometrie. Mare curaj, reuşeşte să facă o spărtură cu un burghiu, doar atât cât să poată vedea faţa unei alte lumi, reuşeşte oarecum să străpunga bariera transcedentală a lui Blaga.

Nu pot decât să mă înclin asupra acestei capodopere literare, un masterpiece universal l-aş numi şi să-mi fie îngăduit să acord o peniţă pentru această lucrare.

Vă citesc de ceva vreme şi dintre poeziile dumneavoastră , aceasta mi s-a părut demnă de atenţia mea. Cum îmi aşteptam cererea de înscriere pe acest siteu mă bucur că am putut să-mi exprim plăcerea de a vă comenta pe dumneavoastră şi pe cel care a scris un tablou din nord...(aalizeei). Subliniez faptul că peniţele nu le voi acorda la întâmplare, în caz că apar anumite reacţii din publicul virtual. Mai adaug faptul că tot ceea ce comentez nu este o critică de nivel înalt, a unui critic licenţiat ci este doar fericirea de a-mi oglindi sufletul prin versurile autorilor, pe paginile domniilor voastre.

Plecăciuni,
SilVIA

Profetul - 2008-02-29

batori,
Moebius te salută și apreciază gestul tău