| |
|
| |
eu nu īnsemn nimic
nu mai privi īn ochiurile de apă
nu vei găsi īn ele ce cauţi
vibraţie nu există vibraţia
prefer bătaia aripii singure
ecoul rāsului tău urcānd prin pădure
nimeni nu mai are nevoie de semne
de semnele altora
tu ai regnuri eu n-am
tu nu mă strigi niciodată pe nume
ţi-e teamă de foc ascunzāndu-te-n el
te īmpiedici de picioarele mele lungi
creioane ascuţite infinit īn piepturi
sunt o femeie fără instincte
nu-mi place verbul a stăpāni
nu-mi trebuie mitologie
ruina este sufletul meu
aparţin unei lumi de umbre
ce picură peste mare cu neputinţele lor
doar printre ele cu ele trăiesc
fiindcă umbrele se joacă numai īn cer
iar eu nici nu cred īn el
descurcă-te
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| alma -
2006-03-16 |
Citindu-te de mai multă vreme, am īncercat să urmăresc o linie, un stil al tău şi cred că aş putea spune acum că īncepe să se contureze.
Dacă ţi-aş spune că acest poem mai trebuie lucrat şi dacă ţi-aş da o variantă, ar fi stilul meu. Poate tocmai acest aparent exces de balast e de fapt un stil propriu.
Sunt cāteva versuri de remarcat, cum ar fi "nimeni nu mai are nevoie de semne".
|
| Aritmosa -
2006-03-17 |
Alma, am postat aici pentru opiniile voastre critice si pentru dezbatere. Altfel ce rost ar mai avea? Balastul de care spui uneori este necesar pentru calatorie. Trenurile au nevoie de pietris sub sine, vapoarele de camere speciale pentru a-si pastra echilibrul in caz de furtuni, aerostatele de sacii cu nisip pentru a prinde inaltime. Este o etapa. Nimeni nu mi-a pomenit pana acum ca as avea un stil. Mai ales ca imi place sa experimentez mai multe genuri literare. Semn bun. Asa ca variantele sunt binevenite :-)
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com