| |
|
| |
Pământul scrâşneşte străpuns de lopată,
Iar albul zăpezii se umple de foc,
Confuză, privirea îmi plânge, secată
De apa cu stropii ce cad ca-ntr-un joc.
Din brazda murdară de flăcări şi scrum
Îşi face simţită prezenţa abisul,
Iar pieptu-mi tresare la gustul de fum
Emis de tămâia ce-şi pierde proscrisul.
O slujbă bizară se propagă în ceaţă,
Sfidând tăceri grele - impune respect;
Cuvinte amorfe amintesc de-o viaţă
În care doar frigul a avut vreun efect.
Destinul e primul ce-aruncă pământul
S-acopere racla - şi-ncepe să ningă,
Fulgi mari ce se ceartă cu fumul si vântul
Şi nu vor să cadă mormântul s-atingă.
Un corb în văzduh zbura fără aripi
Atent la prezenţa tăcerii absente,
Iar pe chipuri mureau îngheţatele lacrimi
Săpând adânci albii - crescânde, latente.
Dar cine e mortul? se-ntreabă asistenţa
În noaptea cea albă de fulgi - mai mereu;
Uimit îmi descopăr în mulţime absenţa
Şi realizez că de fapt răposatul sunt eu…
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Aranca -
2008-01-06 |
Atmosfera este pesimistă, puţin prea pesimistă pentru o dimineaţă însorită cum este tinereţea.
Nişte accente păunesciene (nu ştiu de ce îmi amintesc acum de el) deşi textul nu are nimic militant, de fanfară. Unele unităţi metrice uneori prea lungi pe ici-colo.
Corbul îmi aminteşte de "The Raven" al lui Poe dar e departe de tenta lugubră de acolo.
Tema nu este extrem de originală din păcate.
un typo: "defapt"
|
| Dihania -
2008-01-07 |
bunvenit pe hermeneia, stimabile! :) asta chiar imi place. se leaga bine, pastrezi fain alunecarea catre final
cel mai tare vers: Un corb în văzduh zbura fără aripi
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com