| |
|
| |
multe filosofii ale noastre sunt urechi de copiii
care omoară īn lume ecoul
sau şi mai bine
credem īn oameni murind
numai pe noi ne credem pānă la capăt
şi sāngele nostru stă să se roage
la oricare pas
dar nu spune nimic
trăim abuziv īn corpuri care nu spun nimic
decāt
trage cu arcul cine mai poate
trage şi se īntoarce īn sine
cu faţa la coapsa de argint
a lui Dumnezeu
trăind pe spate cu lumea īnfiptă īn şolduri
trăind cu pămāntul pe umeri
ni se rod genunchii şi
ne rămāne īn noi numai
sānge din sāngele altora
există răbdare pentru liniştea noastră
şi vrem s-o trăim
să nu se spună că
īn noi carnea a făcut ce-a putut şi apoi
s-a retras
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| mladitza -
2008-01-05 |
Te citesc de prin martie anul trecut si te consider f talentata. Si aceasta poezie are aceleasi caracteristici ale tale: este meditativa, un pic trista, destul de sensibila, profunda si matura. Parca prea matura pentru varsta f tanara care o ai. Deja ai vocea ta in poezie, te-ai nascut cu un adevarat har. Cultiva-l si continua tot asa!
Violeta
|
| Profetul -
2008-01-05 |
poti sa imi explici de ce ai postat doua poezii aproape identice si care au si titlurile identice? ACEASTA PRACTICA ESTE INACCEPTABILA. Te rog sa scoti unul din texte.
|
| Dihania -
2008-02-14 |
ca de obicei, sīnge, pamīnt si restul cuvintelor in care te-ai inchis. nu exprimi nimic. te autoplagiezi. asta nu e literatura. n-ai trecut de stadiul de "poetesă de liceu"
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com