Poporul meu de gânduri te caută-n migraţii
Prin ape despletite de gestul tău divin
Şi prin deşerturi fără direcţie sau raţii,
Căci ai lăsat ‘năuntru o lume mai puţin,
Iar fără tine, ochii se-acoperă de brumă,
De broaşte şi lăcuste, slujind un zeu păgân,
Mă sting lingav, de foame de-mbrăţişări şi ciumă
Şi nu-mi mai creşte ruga în care te îngân;
Întoarce-te pe tronul ce încă te aşteaptă
Să-mi scrijeleşti cu-n fulger în carnea de aed
Suave înţelesuri, iar eu, iubit, în soaptă,
Să-mi gem tămăduirea de îndoială: „Cred!”.
Când n-oi mai fi, iubito, să reciteşti atent
Scripturile iubirii din vechiul testament!
1 I 2008
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com