| |
|
| |
S-a prăbuşit iubirea şi-n zbor flămând ereţii
Uitării, din ruine, cu cioc de fier te zmulg;
În piept se lasă toamna şi-ameninţarea vieţii
Şi-a morţii mi se pare uşoară ca un fulg.
Cât te-am ţinut pe geană, precum Atlas o lume,
Am stăpânit regate d-eben şi diamant,
Am primenit văzduhul şi-am alungat cutume
Şi şerpii clevetirii, cu suflul, în neant;
Dar azi ne-am frânt de parcă mi-a obosit aripa,
De parcă eşti ascunsă pe fundul unui lac
Iar eu îi tulbur unda şi mă găseşte clipa
Mai liniştit, mai vesel, dar singur şi sărac.
Ca să păstrezi sămânţa iubirii pe ogorul
Din suflet, muşcă mărul dar nu zvârli cotorul
30 XII 2007
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com