| |
|
| |
Sufletul meu este plin de dinţi.
Îl simt suferind de durerea munţilor.
Când se încleştează, între cer şi pământ,
Asfinţituri îi şiroiesc printre buze.
Mâine mă voi împărtăşi cu eternitatea.
Voi străbate valea roşie ca un fur.
Paşii mei vor pierde umbra.
Mreajă voi pune în Apus
Braţele deschise cît azurul,
Soarele înfometat
Înainte de înnoptare
Aştepta-voi să muşte,
Vorace lăcustă.
Mâine gura mea, fîntână stearpă,
Va alerga cu ciuturi în păr
Pe străzi şi uliţe strâmte
Cerşind apă de băut
Pentru moarte.
Lângă apus, departe de casă
Aştept. Mreaja mea stă ispită.
Umbra plopilor se leagănă.
Dinţii sufletului meu
Corbii pământului.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| d3mona -
2007-12-29 |
s-a strecurat o greşeală când ai tehnoredactat textul, chiar la început ''suletul''.
cu respect, d3mona
|
| lucian -
2007-12-29 |
multumesc, Simona. te mai astept.
mircea.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com