| |
|
| |
Când privesc chipul tău nu pot crede
Cât de mult ai îmbătrânit!
Pletele îţi sunt vineţii. Rădăcini
Fluturând prin ochi alabaştri.
Te-ai plecat către apus. Ultim soare.
Luna îţi trecuse mult peste tâmple.
Peste câmpii, în culori imaginare,
Alergau mereu dropii purtând
În cioc umbra ta.
Chipul tău... Corabie eşuată în timp
Pentru care arhangheli am pus,
Turmă de ochi pământeşti,
Să îl zugrăvească.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Oriana -
2007-12-22 |
Lucian, să fi fost numai strofa patru şi era suficient să fie o poezie frumoasă. Asta nu înseamnă că restul nu e bun, dimpotrivă. Nu ştiu pe cine ai vrut să zugrăveşti dar eu m-am gândit la mama şi la bunica mea. Reuşită metafora "ochi alabaştri".
/O\
|
| lucian -
2007-12-28 |
multumesc mult, Oriana, pentru frumoasele ganduri!
mircea.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com