| |
|
| |
Sufletul meu este plin de dinţi.
Îl simt suferind de durerea munţilor.
Când se încleştează cerul şi pământul
Asfinţiturile îi stau întinse în iarbă.
Mâine voi împărtăşi eternitatea.
Voi străbate valea roşie înainte.
Paşii mei vor pierde umbra.
O mreajă voi pune în apus,
La podul de fier.
Soarele înfometat
Înainte de înnoptare
Aştepta-voi să muşte,
Vorace lăcustă.
Umbra plopilor se leagănă.
Corbii pământului sunt
Dinţii sufletului meu.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Oriana -
2007-12-12 |
Lucian, ai un pic de cizelat la acest text. În titlu "psalm în curs de dispariţie". În versul 1 ai omis o literă. Apoi, "durerea munţilor" mie mi-ar place să fie mai specifică, personifică-i, dă-le dureri de dinţi, splină, cardiopatie ischiemică, etc. Mreajă? Hmmm. Umbra plopilor se leagănă de milenii în realitate şi în poezie. Rupe-o, despic-o, supune-o! Două genitive în ultimele versuri... De ce nu "corbi de pământ/ dinţii sufletului meu" Ah, iată şi o repetiţie, suflet în primul şi ultimul vers. Sunt curioasă despre ce pod de fier e vorba...
Cu drag,
/O\
|
| lucian -
2007-12-17 |
multumesc Oriana. voi reveni cu mai multa atentie. Promit!
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com