| |
|
| |
Când orele hidrei din piele erup
Spre ochiul luminii, tu moarte rămâi
Săgeata uitării trecând prin călcâi
Şi calea tăiată de urme de lup!;
Veninul ce schimbă eroii-n momâi
Şi-nvaţă amarul căderii în stup,
Satirul ce muşcă driada în trup,
Capriciul din urmă şi ura dintâi!
Din sevele fricii sunt tot mai înalt;
Las plăgi în albastru, în lut şi în voi.
Când, moarte, alături, te-nchid în bazalt,
Se-aude iar cornul din vechiul război.
Desfid necuprinsul şi-n ultimul salt
Nimic înainte şi totu-napoi!
9.12.2007
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Aranca -
2007-12-11 |
Un sonet cu grave rezonante avand o dedicatie mai putin obisnuita. Prima strofa mi se pare foarte reusita:
"Când orele hidrei din piele erup
Spre ochiul luminii, tu moarte rămâi
Săgeata uitării trecând prin călcâi
Şi calea tăiată de urme de lup!;"
undeva, prin text, utilizarea lui " în" este redundanta.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com