| |
|
| |
tu eşti infernul meu tu eşti infernul meu
mândria şi scrâşnetul acestui schelet în trezia lui fără
în lacoma ştergere de zidul luminii pe care-l ridici cu un zâmbet
greşită mi-e carnea, ţintuitorul meu
greşită lăsarea aceasta şi totuşi ce bine ce bine
tu eşti cea mai bună dintre lumile posibile pe care n-o am
tu ai puterea de a-mi lua viaţa pe care n-o am
nu ştii că între săruturile tale se cădea să fiu? nu ştii că m-am numit
cel-care-sunt-fără?
în veci cel-care-e-fără
ar trebui acum ceva grozav de lipit
aşa cum prin ochii tăi ochii mei se lipsesc un ceva din mine de tine ceva
şi rotindu-se împietrindu-se această stoarcere ar face cu putinţă
un altceva atât de nu
de nu-atinge
aşa cum niciodată nici-o-dată nimeni nu mă atinge
ţintuitorul meu, raiul tău cine îl poartă pe degete?
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| tincuta -
2007-12-06 |
Remarc finalul deosebit:
"raiul tău cine îl poartă pe degete?"
Interesantă radiografie a sufletului!
|
| francisc -
2007-12-07 |
ma bucur ca ti a placut. ti mai astept
|
| mladitza -
2007-12-07 |
Imi place retoricul "raiul tau cine il poarta pe degete?" Repetitiile obsedante sugereaza o zdruncinare sufleteasca.
|
| francisc -
2007-12-07 |
nu e o intrebare neaparat retorica, desi depinde si de cititor, fireste. iar repetitiile ....cred ca asteapta un cutremur ;))
multumesc. ti mai astept :)
|
| cailean -
2007-12-07 |
"Plastograf" dintru cele înalte ale spiritului, Dorin Cozan împrumută şi transfigurează din nou un limbaj pe care puţini ştiu să-l mânuiască aşijderea. Aici văd o linie Voiculescu - Blaga - Cozan (păstrând proporţiile, ca să nu trageţi), căreia cel din urmă îi dă o amprentă specifică. Abruptul ideilor sale conferă o notă aparte de fiecare dată. El începe să spună şi se opreşte acolo de unde începe poezia să se rostească singură mai departe, prin necuvinte.
Punctele sale forte stau în expresii ca "greşită mi-e carnea", "ţintuitorul", ori în inspirate trunchieri ale unor sintagme biblice binecunoscute ("nu ştii că între săruturile tale se cădea să fiu?", "cel care sunt fără"), sau chiar aparent schizoide sfere semantice, dar care conferă savoare receptării şi trimit spre sensuri secunde ("schelet în trezie", "zidul luminii", "rotindu-se împietrindu-se"). Apoi cuvinte ca "fără", "ceva", "nu" primesc semnificaţii speciale, oculte, anevoie de desluşit. Stilul lui place, iar dacă l-aţi prins de-un fir, nu-i mai daţi drumul, că-l scăpaţi.
|
| francisc -
2007-12-08 |
multumesc, domnul meu. sper sa ajung si eu la Iasi si sa ne vedem
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com