| |
|
| |
îmi sprijin mâinile pe pian
animal cu burta spintecată de sunete
nu mai ştiu rugăciuni mă întreb
câtă nesăbuinţă îi trebuie omului
pentru a păşi mai departe
sperând că cineva îl aşteaptă
la capătul drumului
ţi-aş arăta cum îmi putrezeşte inima
în trupul acesta rău mirositor
că nu a mai rămas nimeni să ne învie
ar fi doar un alt clişeu
viaţa ar merge oricum înainte
mi-ai zâmbi cu un aer absent poate
mâna ta ar uita depărtarea
ar atinge himere
pentru ca ochii să creadă
încotro îngere
o veşnicie fără cuvinte între noi
niciodată nu ţi-am ştiut numele
oricum la ce mi-ar fi folosit
Dumnezeu a murit astă noapte
am răguşit amândoi bocindu-l
în timp ce lumina teribil carnasier
ne pândea ochii reflectaţi în icoane
ca pe o pradă îndelung adulmecată
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text

| Ela -
2006-03-13 |
Un poem desăvârşit. Nu am găsit nici o fisură, e echilibrat pe toate registrele de trăire perceptibile sau în subtil, e bine prelucrat tehnic, îi oferă cititorului posibilitatea de a gândi, a simţi şi a se lăsa reveriei. Cel mai mult am rezonat cu ultima strofă. Apreciez şi cum ai modelat timpurile de astă dată, în acord cu adâncurile sau înalturile redate. Felicitări, Vladimir, este - din tot ce am citit de atâta vreme la tine (şi am citit tot) - unul dintre cele mai bune poeme, dacă nu cel mai bun. Aş îndrăzni să te rog să îl incluzi într-un volum rar.
|
| Ela -
2006-03-13 |
scuze, am uitat: pune aici ă: "să creada", ultimul vers, strofa 2.
|
| Ariana -
2006-03-13 |
Vladimir, ţi-am spus odată că mi-am găsit poetul când ţi-am citit versurile. Cred că ştii ce înseamnă. Nu s-a schimbat nimic de atunci. Despre poezia de aici, aceeaşi senzaţie. E dincolo de tehnică, de construcţie, de abordare. E o parte din mine. Poate părea patetică şi inutilă intervenţia, însă uneori cred că se poate ierta impulsul ce nu te lasă nici să taci, nici să spui ceva pertinent. De fapt, poate că e tot un soi de apostazie :)
|
| alma -
2006-03-13 |
Un poem reuşit, prin sensurile şi filosofia cu care îmbracă imaginile, în acelaşi stil inconfundabil al autorului. La prima lectură pare simplu, dar, revenind, remarci anumite locus-uri de iluminare, precum "nu a mai rămas nimeni să ne învie / ar fi doar un alt clişeu", "în timp ce lumina teribil carnasier" şi "ne pândea ochii reflectaţi în icoane / ca pe o pradă îndelung adulmecată" (remarcabil tabloul din final).
În primul vers nu sună tocmai bine "pe pian", dar nu am altă variantă de propus (doar să scrii "de pian" şi să modifici în versul al doilea, "de sunete", eventual cu "în sunete" sau "prin sunete", depinde mult de sensul pe care ai vrut să îl dai).
|
| vladimir -
2006-03-15 |
Ela, Ariana, Alma va multumesc pentru opinii. Si eu as mai schimba cate ceva prin aceasta poezie dar deocamdata o las in asteptare pana cand voi gasi cuvintele potrivite... nu sunt un mestesugar al versului care face poezii la comanda bune de recitat la crasma... conteaza mai mult sinceritatea fata de mine si in raport cu lectorii.
|

|
|