| |
|
| |
mă tem că toamna asta ne va strivi de cer
de neîntâmplarea nopţii din carnea mea cusută
cu-aripile-i negre aievea din lumea nevăzută
îngerul morţii de va fi fost să-şi lase
pe-al tău suflet stingher
penumbra de mătase
mă tem să retrăiesc de-a pururea dureri
din toamne scurse prin Clipele de-Apoi
când dezgoliţi de trupuri rămas-am numai noi
târziu de-şi strigă-n ierburi secătuitul rod
desperecheate riduri petale vechi de meri
crevaselor de fluturi ucişi de-al tău exod
te-oi auzi prin frunze, prin greieri respirând
ţi-oi semăna cuvinte să-mi recunoşti cărarea
şi dintre umbre ude strivi-voi iar uitarea
suspină al tău înger prin brazde rătăcit
prin carnea-mi blestemată să-nmuguri mai curând
când aripa-i ţărână te ară hohotit
...ci doar penumbra-şi lasă pe sufletu-mi stingher
prea nefirescul zbor ce plâns-a lumina ta din cer...
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com