| |
|
| |
ce zgomot face noaptea,
castană rostogolindu-se pe ţiglele lumii -
te-ai trezit?
nu era vocea mea,
eu strig întotdeauna în măduvă,
urlu limfatic,
rup iarna cu dinţii, mărunt,
fac poduri din ea peste ochiul semnelor
respiri şi te-nveleşti cu pielea mea
(până mâine mai sunt atâtea răgazuri,
zăgazuri)
minutul îşi scutură şleampăt
solzii de anacondă.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Aranca -
2007-11-29 |
Proiecţia asta pe cămaşa nopţii aduce efecte speciale cu "ţiglele lumii"...
În final, îmi place asociaţia timp-anacondă...să fie timpul chiar această imagine biblică a păcatului...
Poem de re-citit.
|
| Sancho Panza -
2007-11-30 |
Marina, apreciez rabdarea cu care te apleci asupra textelor mele. Multumesc.
Da, asta era ideea finalului...timpul constrictor intr-un univers ce ne inchide.
|
| Profetul -
2007-11-30 |
probabil ca am sa citesc cu mai multa atentie textele tale de acum. acesta însă îmi pare că vrea să fie „în forță” dar pe alocuri e doar „forțat”. am să mai citesc
|
| Sancho Panza -
2007-11-30 |
Virgil, n-a vrut sa fie "in forta"...dar nu ma pronunt asupra adjectivului "fortat". :) Pana la urma, tine de perceptia fiecaruia.
Esti oricand binevenit.
|
| mladitza -
2007-11-30 |
Ma incanta profunzimea din acest poem. Sfasierea atinge cote acute: "nu era vocea mea,/ eu strig intotdeauna in maduva,/ urlu limfatic". Si finalul eu l-am receptat ca o metamorfoza a trecerii timpului in eteric. Si da, e si dupa cum spune si Marina "asociatia timp-anaconda... imagine biblica a pacatului". E intr-adevar "un poem de re-citit".
"eu strig intotdeauna in maduva" e colosal, am vibrat la acest vers ca si cum m-as fi aflat in fata Tipatului lui Munch.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com