| |
|
| |
Prin rama ferestrei
Văd dealuri stâncoase,
Păduri vechi de pin,
Adâncind orizontul.
Artere de apă alunecă, albe
Printre colţii de rocă .
În încăperea întunecoasă
Povestea mea
Zace pe jos, necitită;
O salbă de cărţi
Lipite la colţuri cu stele
De gât îmi atârnă, ca un şarpe inert.
Din chilia de piatră,
Pe treptele-nguste ale conştiinţei,
Urc încet către starea de veghe:
Ceasul cu apă al timpului
Îşi mână iar orele sferice
Spre realitate.
O nouă zi se prelinge
Prin strâmta clepsidră a devenirii;
Deschizând ochii
Respir aburul verde al punţii înguste
Ce uneşte cele două lumi paralele.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Aranca -
2007-11-21 |
Există o tuşă descriptivă în text poate prea explicită în unele pasaje.
Aceasta însă mă duce nostalgic cu gândul la proza în care excelezi.
"Clepsidră între două lumi" se poate defini ca pars pro toto "(taking) a part for the whole" de aceea rămân în aşteptare...
|
| Sancho Panza -
2007-11-21 |
"O nouă zi se prelinge
Prin strâmta clepsidră a devenirii;"
Marian, atributul clepsidrei e usor in plus...zic eu. :)
bine ai revenit.
Adriana
|
| Gebeleizis -
2007-11-21 |
Marina, Adriana, mulţumesc de vizite şi păreri. Aveţi amândouă dreptate, nici eu nu sunt satisfacut total de ce a ieşit, însa pe moment nici inspiraţie de îmbunătăţire nu am. Lucrez la un text mai amplu de proză in trei sau poate patru părţi, cred că până la sfârşitul săptămânii voi avea gata prima parte şi va apărea pe pagină. Sper să fie o surpriză plăcută.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com