| |
sī ni oprim aişi un timp
privind spre lac, prin crengile-astea rupte, iţi voi spune, iar, o poveste
c-un dumnezeu cari o fi plāns (dijiaba) trecerea noastră prin această lumină
şi piatra a luat de pe inimă şi-a pus-o aici, īn drumu` şi-n aeru` nostru
hai, li, lāngă mine
cu genunchii strānşi
ascultă...zgārie lumina rugul trandafirilor
şipotul rece scapără prin fulgii aceştia amari, sunători
simt nebunia lui dumnezeu unduind genunchii aceştia, ca două petale
pot să-i sărut?..
am făcut-o deja, īn gānd, mulţumesc
cu plăşere..
ştii, fiecare spin, fiecare bulgăr şi buburuza ... ţestoasa şi ochii de sārmă
şi cāte şi mai cāte - toate se bucură pentru noi, se fericesc
vezi? ei sunt acolo, uitaţi-vă la el cum se-ngrămădeşte... şi ea, ea tremură...
noi vedem aura lui, noi vedem aripa ei stāngă deasupra frunţii lui īnalte piatra deasupra zborului pietrei (aveam şi alte metafore, să ştiţi)
acuş gura lui va atinge raiul - să īnchidem ochii cāteva minute, să visăm frumos la
poarta sărutului
īmi plac ochii tăi. aşa mult că nu mă mai satură dumnezeu
va trebui să te mănānc, să te beau, să te īnmulţesc, să mi te dau patului-pasăre, vāntului
peştilor, săracilor, copiilor mei, gāndurilor mele, nimicurilor mele şi tăcerilor mele..
taşi, zi povestea, do...
cum īncepe? sī ti văd...
(să ştiţi, n-o va povesti, acu, pt voi,
aţi aşteptat dijiaba)
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com