| |
|
| |
păsări cu ciocul rupt traversează oraşul
sirene târzii se aud dinspre mare
99 de zile au trecut de la ultima cursă
şi de atunci animale bolnave
ne ocupă trupurile
cu căldura lor
infernală
să petrecem mai mult timp împreună îmi spui
te aprob printr-un rotocol
din ţigara abia aprinsă
privind la ciudatele traiectorii
desenate de oameni pe străzile
aproape desprinse dintr-un tablou
e o toamnă prea simplă
şi nu ştim dacă iarna asta va ninge
dar pornim la drum către munţi
cu speranţă şi teamă
prin soarele abia mijind dintre ceţuri
peste oraşul răvăşit de motoare
şi mirosul de peşte stricat
în zori se vor face o sută de zile
de când ultimul feribot a trecut
prin portul plin cu mateloţi fără slujbă
dar noi vom porni la drum înspre munţi
călăuziţi doar de umbrele păsărilor
şi de animalele noastre bolnave
iubito
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Sapphire -
2007-11-15 |
Nu ştiu dacă ai vrut să scrii ceva modernist, dar amestecul acesta al copleşitoarei umbre a oraşului peste imaginatele umbre ale păsărilor are un efect ciudat, o atmosferă de altă lume... aproape o poveste sf aş îndrăzni a spune.
Poate că m-ai prins într-o pasă bună, dar mi-a plăcut.
|
emiemi -
2007-11-16  |
Ti-am zis si cu alta ocazie, mi-ai fi placut ca poemul sa inceapa de la 99 de zile. Ma abrut, mai de efect. Nu stiu daca ai incercat sa citesti asa cum citesc eu. Oricum, nu se pune problema de ce vrem noi, autorul e singurul in masura sa simta.
Ultima strofa mi-a placut foarte mult, are un fel de aer irlandez. Nu stiu, eu cind citesc un text imi place sa simt. Strofa a doua buna si ea, precizie chirurgicala. Un text care mi-a placut mult, si rar spun lucrul asta, desi nu e neaparat un text definitoriu pentru tine.
|
| Thorkild -
2007-11-16 |
Sapphire, ma bucur mult ca-ti place si ca te-a prins. Te mai astept!
Emi, inca o data multumesc pentru apreciere si sugestii! Cu greu schimb ceva in scrierile mele, dar sper ca pe ansamblu poemul ti-a creat acea simtire despre care vorbesti.
Cu prietenie
|
| mladitza -
2007-11-16 |
Da, am citit poemul si mi se pare aparte, e "altceva". Merita intr-adevar o penita de aur. Votez si eu alaturi de Bianca si Emilian pentru acest poem. "Animale bolnave"... hmmm... Nicolae Breban dar nu are nicio legatura cu acest poem unde primeaza imaginarul si lirismul! Am citit poemul in stilul propus de Emilian si sa stii ca are dreptate. Dar ultimul cuvant il are intotdeauna autorul! Felicitari si succes! Asa ceva mi-ar face placere sa mai citesc!
Violeta
|
| Aranca -
2007-11-16 |
Nostalgic, mă gândesc la acest simbol al păsărilor întâlnit la autor sub diverse forme şi în alte poeme,(ca de exemplu "acolo am văzut pentru prima oară/spaima lua forma unor păsări alb-negre"); o tuşă poetică misterioasă cu tente stranii de sfârşit de lume, margine de lume, ce amintesc de atmosfera lui Alfred Hitchcock şi "Păsările" lui...
Versurile au o intensitate lirică menită să înghită personajele în ţeasta anotimpurilor până devin doar nişte germeni mărunţi, inutili...
Nu numai finalul obţinut printr-o gradaţie insesizabilă aproape, are forţă ci şi alte pasaje:
"şi de atunci animale bolnave
ne ocupă trupurile"
sau
"privind la ciudatele traiectorii
desenate de oameni pe străzile
aproape desprinse dintr-un tablou"
sau
"e o toamnă prea simplă
şi nu ştim dacă iarna asta va ninge
dar pornim la drum către munţi
cu speranţă şi teamă"
Ca un pictor nordic pierdut între fiordurile iluziilor, autorul decorează cadru după cadru tridimensionalul scenografic menit propriului spleen inevitabil, cronicizat în metastaza târzie a unei civilizaţii căreia nu-i aparţine...
|
| Thorkild -
2007-11-16 |
Mladitza multumesc de trecere si cuvinte!
Aranca, incantat de analiza. Multumesc frumos pentru rabdare si cuvinte!
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com