| |
|
| |
ce mai faceţi, doamnă? aţi rămas la fel de frumoasă,
unde vă las?
la capătul lumii, prietene,
acolo unde toamnele nu mai găsesc drumul întoarcerii
acolo o să-mi fac o căsuţă din vorbe dulci cu adevăruri amare
la subsuoara silabelor,
aşternut voi pune privirile voastre, tablouri mâinile voastre
dezbrăcându-mă-n gând
el mă priveşte pe furiş în oglindă,
de ce are femeia aceasta ochii aşa de negri?
ca să înveţe întunericul pe de rost,
îi răspunde oglinda
du-mă în centru, prietene,
toţi visăm să ajungem odată în centru
până atunci alergăm bezmetici pe marginea cercului
ca nişte şoareci mecanici
ne întoarcem de cu seară cheiţa să nu uităm să nu uităm să nu uităm
că trăim,
doamne fereşte-ne de mai puţin de atât,
nu te grăbi, îi spun, vreau să mă uit pe fereastră,
ia uite câţi oameni au îmbrăcat lumina pe dos
sau poate aşa se vede dacă ţii viaţa prea strâns lipită de tine
şi ce mai faceţi, doamnă? nu v-am mai văzut de o vreme…
aşa e,
nici eu nu mă văd foarte des
am călătorit, îi răspund,
apoi am făcut cumpăna pe o inimă
am alunecat pe o alta
apoi pe o alta
pe urmă am căzut iarăşi în inima lui
între timp se umpluse ochi de cuvinte toate albe ca oasele
toate fragile ca un plâns strâns cu bărbăţie în pumni
du-mă în centru prietene, nu mă întreba nimic despre toamnă,
despre ploile ei despre frunzele din pupilele mele
acolo o să-mi fac o căsuţa de piatră
o căsuţă de piatră
o căsuţă de piatră
fără ferestre.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Aranca -
2007-11-12 |
Apreciez textul pentru gradaţia stărilor pe care reuşeşti să le dinamizezi în ciuda redundanţei repetiţiilor (cel mai mult mă deranjează apelativul "prietene" ca şi cum te-ai îndoi de calităţile acestuia sau conferi oricărui necunoscut acest titlu?) utilizate.
Stăpâneşti foarte bine conceptele operaţionale încercând să utilizezi prozopopei originale şi întreg limbajul poetic necesar stărilor substituite astfel.
Poate că aş fi vrut chiar o casă de piatră nu doar o "căsuţă de piatră", aşa totul s-ar putea închide în turnul singurătăţii noastre fără prea mult zgomot fără speranţă "fără ferestre"...
|
emiemi -
2007-11-13  |
Un text foarte bine lucrat, cu un ritm sustinut bine pina la sfirsit. Sunt citeva fortari care pe mine ma lasa rece, cum ar fi subsoara silabelor, imbracarea luminii pe dos, dar orice text e perfectibil.
Remarc si titlul bine ales. Per ansamblu, un text prin care, personal, pot sa simt ca e foarte important pentru autor, marcheaza cumva o trecere, o evolutie.
Finalul excelent.
|
| Sancho Panza -
2007-11-13 |
Marina si Emil, va multumesc atat pentru aprecieri, cat si pentru observatii. Fireste ca orice text este perfectibil si poate ca ma voi intoarce spre el mai tarziu, acum este insa "prea crud" si prea acut...e un text care a dat navala prin degetele mele. :) Imi voi lipi urechea de el cand se va domoli un pic.
la buna citire,
Adriana
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com