| |
|
| |
se făcea că e galben
îşi despleteau gutuile părul
fântânile dormeau cu luna încrucişată la piept
creşteam într-un ochi stâng,
mă rotunjeam
bulgăre
şi mă topeam câte puţin
în ochiul drept
apoi o tăcere cu ciocul prelung
cât o noapte polară
o nelinişte verde absint năştea prunci lângă noi
ne împărţisem la muguri, la păsări,
la îngeri
călcam peste fracţii de ceruri impare
şi ploi
se dizlocă negrul iată secunda
îşi cască sternul cânepiu şi gura
o să-i curg plumburiu în rărunchi -
adună-mă-n cioburi, mănunchi!
dar nesfârşeşte căderea aceasta, gemeam
atârnându-mă de numele lui
ca de-un fir de paing,
abia învăţasem îngheţul, măsura,
abia îndrăznisem, cenuşă, să ning.
se sfărâma minutul,
se rupea,
moartea-mi cocea ca un spin în călcâi.
şi râdea.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| tincuta -
2007-11-09 |
"îşi despleteau gutuile părul"
"moartea-mi cocea ca un spin în călcâi"
Două imagini superbe în jurul cărora gravitează poezia.
|
| Sancho Panza -
2007-11-09 |
Multumiri, Tincuta, te mai astept.
Adriana
|
| Aranca -
2007-11-10 |
Un poem deosebit, cu trimiteri subtile, sensibile, de rezonanţă metaforică. Pasaje lirice de excepţie lângă eşafodaje simple, aproape nesemnificative.
Cred că ar merita încă o dată şlefuită după o vreme...Las la a ta latitudine această viitoare incursiune lirică.
|
| Sancho Panza -
2007-11-11 |
Marina, mi-ar fi de folos o semnalare punctuala a esafodajelor de care vorbesti. Care parti iti par lipsite de consistenta? :)
multumesc.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com