Pierdut Pen Name

Login

Pierdut Parola

Inscriere

 
   
 

poezie
generala

colţişor a murit
povestiri pentru oti

de pal emilian (emiemi)
autor hermeneia
editor





Dragă Otilia

Īţi voi spune azi o poveste despre un copil cam ca tine care a crescut aşa de mult
că nu mai ştia unde-i sunt mīinile şi picioarele.
cīnd era mic īi plăcea mult laptele cu fidea turna grămadă de zahăr īn el cīnd auzea paşii tăticului pe cerdac īncepea să tremure īşi lua farfuria şi fugea sub cerdac mīnca cu găinile īi venea să-i scoată inima cu o şurubelniţă s-o arunce cocoşului cocoşul se īnfurie la culoarea roşie īntr-o zi de frica tăticului īn loc de zahăr a turnat sodă īn lapte de-atunci vorbeşte foarte puţin

Īmpărţea zilele īn zile cīnd se juca de-a aviatorii zile cīnd īşi īnnoda un cearşaf īn jurul gītului şi se credea general zile cīnd se credea pistruiatul şi zile cīnd mergea la biserică zilele cīnd se credea general īi aduceau multe victorii asupra furnicilor şi conurilor de brad īn zilele cīnd se juca de-a aviatorii īşi rupea mīna doctorii spunea fractură deschisă doctorii spuneau cu strivire a nervului īl duceau la operaţie le spunea tovarăşilor de arme să cucerească lumea pentru el dacă nu se īntoarce doctorii nu vedeau niciun tovarăş īl tot loveau cu ciocănele

Alţi copii nu-i spuneau pe nume īl strigau topik sau zero carii el aştepta să crească să le arate lor cum se citeşte ceasul cum se sparg pepenii şi cum se pun sīmburii īn pămīnt pentru ca fiecare om să aibă un pepene pentru ca fiecare tătic să aibă un pepene de mīncat cīnd e beat şi să se strice la burtă pentru ca fiecare copil să aibă un pepene de crăpat ca să-l crape apoi perfect pe tăticul

A crescut dar nu cīt voia el trebuia să se urce pe garduri să vadă ce se īntīmplă īn casele oamenilor trebuia să se urce īn trenuri să vadă ce se īntīmplă īn alte oraşe mama-i spunea că e bine aşa sunt lucruri pe care e mai bine să nu le vadă nu e bine să fii īnalt ai să te loveşti de oamenii uriaşi de femeile pajură care-ţi mănīncă pulpele ochii şi gura

Nici femeile nu-i spuneau pe nume unele īl strigau borăcel altele fugeau cu zidari pe coasta amalfitană a plīns o zi două apoi s-a pus pe crescut pīnă īntr-o zi cīnd l-a văzut pe tăticu spīnzurat de gratiile de la psihiatrie şi a scris despre asta

A crescut a crescut pīnă a ajuns īntr-un oraş voia să fie prieten cu toţi īşi arăta tot timpul dinţii din faţă dinţii de iepure dinţii de castor o femeie i-a zis Colţişor mult timp aşa i-a rămas numele iar el a fost fericit aproape un an

Dragă Otilia
Aş fi vrut să-ţi spun Colţişor a murit prăbuşindu-se cu avionul după ce a doborīt vreo cinci avioane japoneze ori că a ţinut piept duşmanilor cu o mitralieră īn timp ce tovarăşii lui se retrăgeau dar nu Otilia Colţişor n-a murit aşa s-a dus īn Legiunea Străină unde pentru că era prea īnalt l-au legat cobză şi l-au lăsat īn deşert au venit furnicile roşii au venit furnicile negre l-au mīncat pe dinăuntru l-au mīncat pīnă n-a mai avut ce să dea

Nu plīnge copilul meu l-au adus acasă nişte străini aşa se īntīmplă cīnd poţi face totul oamenii nu-ţi dau nimic la schimb l-au adus acasă l-au pus īn pămīnt ca atunci cīnd era mic şi īngropa bulbi din care să iasă ghiocei pentru mama l-au pus īn pămīnt după o vreme din el a ieşit mai īntīi un copăcel apoi un tată īnalt care te ţine īn braţe şi braţele nu-i cad niciodată






2007-11-08
320


emiemi

Cele mai noi texte publicate

scrisoare deschisă către şeful meu - emiemi- (poezie)
story of a city - emiemi- (poezie)
training day - emiemi- (poezie)
descoperire de cont - emiemi- (poezie)
one bullet 'till morning - emiemi- (poezie)
senzaţional - emiemi- (proza)
where do the children play - emiemi- (poezie)
īn fond e totul lavabil - emiemi- (proza)
crescendo - emiemi- (poezie)
tabloid - emiemi- (poezie)


Cele mai noi comentarii

Din punctul meu... de emiemi
la Reportaj despre pantofii roşii ai Anei

Ca sa ne... de emiemi
la story of a city

Adriana, multumesc frumos,... de emiemi
la story of a city

Bobadil, multam, da,... de emiemi
la training day

Imi cer scuze,... de emiemi
la deşi Botticelli era īndrăgostit Michelangelo te-a pictat mai bine

 
  comentariile se pot face numai după ce vă logaţi

  comentarii la acest text


Aranca - 2007-11-09    
Sunt prea triste povestirile tale pentru Oti...mult prea triste...
...mai ales ultimul pasaj:
"Nu plīnge copilul meu l-au adus acasă nişte străini aşa se īntīmplă cīnd poţi face totul oamenii nu-ţi dau nimic la schimb l-au adus acasă l-au pus īn pămīnt ca atunci cīnd era mic şi īngropa bulbi din care să iasă ghiocei pentru mama l-au pus īn pămīnt după o vreme din el a ieşit mai īntīi un copăcel apoi un tată īnalt care te ţine īn braţe şi braţele nu-i cad niciodată"