| |
|
| |
plictiseala cronică a fiecărei zile
şi gustul acru al resemnării
te fac să strângi puternic pumnii
într-un gest de revoltă oarbă
dar la fel de inutilă ca o încercare
de a evada din tine însuţi
când numai atât mai deţii
un suflet cioplit din iluzii
şi poezia mereu ascuţită
tăioasă până la măduvă
niciodată de ajuns ca să termini
visele rumegate în noapte
îmblânzitorul de suflete a clacat
sub talpa învăţată cu jarul
cărbunii s-au stins de mult
doar un sunet, un sfârâit prelung
mai persistă în timpane
întorc spatele ferestrei
şi umbra mi se desprinde tăcută
dar fermă de corp
alunecând ca un
şarpe
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Doru Lubov -
2007-11-02 |
"sfîrâit"
ar trebui ori [â], ori [î] peste tot
"gustul acru al resemnării"
"plictiseala cronică"
"visele rumegate"
ar merita rescrise, formulările mi se par a nu aduce nicio nuanţă nouă
Mi-a plăcut "un suflet cioplit din iluzii", şi, în mare, e un poem pe care l-am simţit, e un text sincer cu sine şi cu cititorul.
|
| Thorkild -
2007-11-07 |
Multumesc de trecere, Doru!
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com