| |
|
| |
©2007, Marina Nicolaev
toamna nu mai am elocvenţa firului de iarbă
dincolo de bastida valului
echinocţiul se ghemuie sub acelaşi munte
muntele îi mai caută penumbra
emigrând fiecare vis
prin somnul Lui
ard păsări mari de lemn
suflet fără chip
semn întru desemn
„undeva, m-am oprit şi v-aştept”
doar eu zidesc amar
surâsului împietrit peste Umbră
inimă de pământ
întotdeauna
de două ori
toamna...
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Doru Lubov -
2007-11-02 |
"bastida valului" sună ciudat
Bastida sugerează o fortificaţie, iar valul este nesigur, efemer. Sau poate exact pe această contradicţie ai mizat?
"ard păsări mari de lemn
suflet fără chip"
asta îmi sună prea optzecist... ar merita reformulat, aşa mi se pare
M-a impresionat "elocvenţa firului de iarbă", şi finalul "inimă de pământ/ întotdeauna/ de două ori/ toamna"
Îmi place atmosfera poemului de nostalgie difuză, căutându-şi o cale zen dinspre resemnare spre împăcare.
Te citesc cu plăcere, sunt sigur de câte ori deschid pagina ta că voi găsi Poezie.
Poezia aceea care hrăneşte sufletul obosit...
|
| Aranca -
2007-11-02 |
Da, am mizat pe "bastida valului" tocmai pentru contradictie, pentru efemer.
"păsări mari de lemn" au o semnificatie religioasa veche, venita de departe odata cu Omul Tarii de Lemn.
Multumesc pentru trecere!
|
| Aranca -
2007-11-02 |
As vrea sa mai adaug, Doru, [ca nu dau nastere la alte speculatii (smile)], pasarea din lemn e pasarea sufletului pe care o gasesti la Sarmizegetusa Regia in incinta sacra, unde se afla de altfel, si cele sapte vami, sapte sanctuare.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com