Aranca - 2007-10-15

primul vers e prea dur pentru metafora finalului, uşor nichitian.

Younger Sister - 2007-10-15

Poemul tău are o candoare deosebită. Felul în care pătrunde lumina în acet suflet deschis înspre ea este unic. Textul este o metaforă bine legată într- o prozodie simplă dar emoţionantă. Remarc finalul: "eu înnodam nopţile aşteptând să-mi crească degetele până la lună".

tincuta - 2007-10-15

Marina, Lea, mulţumesc de trecere!

lucian - 2007-10-15

metafore strict ecletice propuse unei epoci contractorii mentalitatii alegorice.

queen margot - 2007-10-15

extrem de muzical poemul tau. si are ceva inefabil. poate degetele alea ale lui E.T. cine mai stie?

tincuta - 2007-10-16

Degetele mele cresc în fiecare seară până la lună ca să o poată gâdila sub bărbie. Ea râde cu glas de copil atunci când are vreme de mine :)

Aranca - 2007-10-16

şi aripile lui nichita creşteau până la cer...

mladitza - 2007-10-31

Deşi e o poezie în care lumina pătrunde ca o avalanşa, Tincuţa îşi păstrează nota ei de autenticitate, printr-o elegantă tristeţe. Da, puctual, ne poate trimite uşor şi la Nichita Stănescu. Şi aceasta se întâmplă nu pentru că şi-ar fi propus Tincuţa. Există coincidenţe de sensibilitate poetică. Şi, nu mai ştiu acum cine (era un critic sau un poet sau nici nu mai are importanta ce era) spunea că e foarte greu să fii nichitscian. E o utopie. Ofer Ticuţei o peniţă îndeosebi pentru "eu înnodam nopţile aşteptând/ să-mi crească degetele până la lună". Pentru că mi-a oferit iluzia de a îmbrăţişa cu melancolie, visul.

tincuta - 2007-11-02

Mulţumesc pentru peniţă! Şi pentru avalanşa de lumină pe care ai remarcat-o!