| |
|
| |
mereu mi-a fost teamă de femeia aceea
nu avea chip
tăcerile tale de ferigă-mi vorbeau despre ea
despre lianele cu care respiraţia ei suspendaseră
un sat printre cutele frunţii
răspunsul ca un veşnic ecou al unei alte īntrebări
dintr-o lume mută-n afară-mi spunea că
ea locuia īn tine
nu mai ştiam de care parte să apuc adevărul
cuvintele nu-l cuprind īntotdeauna
nici necuvintele
poate doar candela stinsă a ochiului
lumina aceea rece aşteptāndu-şi
īntālnirea cu răsăritul
stăteam īnşiraţi pietre
cu oase de iglu
legănāndu-ne bolnavi
eu spre tine
tu, spre nisipuri
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Profetul -
2007-10-14 |
da, probabil un text bun, destul de echilibrat deși mai scapă cīte o metaforă bizară pe ici pe colo, dar după destule texte greu de citit e bine și atīt
|
| queen margot -
2007-10-14 |
domnule, scriu uneori pe limba oamenilor cu umbra iar alteori, pe limba oamenilor fara umbră,
iata de ce e mai greu sa intelegeti ceva.
|
| Profetul -
2007-10-14 |
habar n-am ce vrei să spui dar o fi interesant că prea o zici cu foc
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com