nincu mircea -- Suflare de vânt -- poezie

Suflă vântul pustiului.

„Trezeşte-mă, salvează-mă!
Ca şi cum nimeni nu ar mai putea!
Aici şi dincolo numai tu mi-ai rămas!
Salvează-mi viaţa! Numai tu o poţi face!
Iată, vine întunericul şi cuprinde totul!
Îl aud cum strigă!
Trezeşte-mă!
Rosteşte-mi numele!
Salvează-mă!
Mă căiesc pentru tot, pentru toate…

Monştri îmi sperie somnul!
Slavă Domnului că mă mai pot ruga!

Pretutindeni este un alt timp.
Ştiu că dacă aş dormi
Cerul s-ar preface în corzi de chitară
Şi tu ai deveni inima care cântă
Ca vântul primăverii.

Cât de mult, cât de departe, cât de adânc
Trebuie să mă scufund pentru a mă auzi?!”

În mine nu mai este nici o lumină.
În mine sunt doar morminte şi noapte.
În mine au rămas doar alte existenţe.

Simt pământul cum îmi vibrează sub talpă?
Ştii că tot ceea ce îţi cer nu este doar rugăciunea.
Mă auzi? Mă simţi? Mă vezi?
Apropie-mă inimii tale!
Pretutindeni sunt vulcani care mor.
Salvează timpul şi spaţiul dintre noi!

Mă închipui punându-mi o dorinţă:
„Totdeauna să îmi asculţi rugăciunile
- Ştiu că mă auzi! -
Pot să te ascult cum mă asculţi.

Salvează-mă de mine însumi!
Lasă-mă să erup cu toată fiinţa mea!
Sparge-mi visurile!
Salvează-mă!
Nu te teme!
Ţine-mă! Ţine-mă lângă tine
Până la răsăritul soarelui!

Eliberează lumina din noi!
Ştiu că nu eşti doar soare!

Ştiu că nu mă cunoşti încă,
Dar eu te ştiu. Ce poţi face?
Cum te-aş mai putea visa,
Dacă nu aş crede că tu eşti totul?”

Aşadar, cred că tot ce am
Mi-ai trimis cândva îndrăgostit de mine.

De aceea cred că încă mă iubeşti.
Te cred. Cred în tine,
dar nu te găsesc.

Ia-mă cu tine! Priveşte-mi sufletul!
Tot ceea ce fac este pentru a ne întâlni.

Mor. Îngheţ.
Doamne, tu eşti salvarea mea!
Doamne, reîntoarce-mă mie!
Fii eul meu!