| |
|
| |
ţi-a căzut o frunză în păr
nu da din cap
nu ştii ce-aş putea să te-ntreb (aici, în picioare, la semafor)
ştii? de ce avem un soare şi nu doi? şi când ţin luna în braţe
însărcinat, uite-aşa, şi cu mănuşi? şi când nu?
incredibil
da pun pariu că nu ştii cât aşteptăm acu
(pariu că nu atât?) pfu, tu sigur vrei luna de pe cer, ce ţi-e şi cu romantismu doamne!
da tu ce-mi dai? (doamne ce frumoasă e)
eu vreau ..secret
da tu deja ştii, logic
logic
nu, nu vreau frunza din părul tău,
am sfârşi poemul aici, iar frunza e un pretext foarte bun
să-ţi ating părul ( am glumit, e natural, te cred pe cuvânt)
mamă, da ce grea e luna asta!.. te ajut, dragă?
auzi, dacă nasc aici, ce se cheamă că suntem noi?
cum mi-ai zis, dragă? nu, nu..
oare, ajunşi dincolo, o fi tot aşa?
cu străzi şi cu case, cu lumini şi cu cântec?
(numa cacofonii, te mănânc) sau
o fi verde, galben, roşu, şi tu?
(tu oricum vorbeşti invers, nu-i bai)
da ne vom mândri cu părul nostru alb – al dumnezeului fiecăruia
şi vom spune “ce bine!.” iar?
da chiar, tu vei sta în acelaşi loc, ca şi acum? şi ne vom mai vedea şi vorbi?
( numa să-ţi cadă frunza în păr!.ai să vezi, ..numa să-mi cadă..)
(mai punem paranteze sau trecem? că pâlpâie..)
(numai asta)
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| lucian -
2007-10-09 |
poemul sună a ameninţare gândită dar nemărturisită.
felul în care l-ai conceput este direct şi crează imaginea clară a bărbatului care soarbe femeia cu privirea. un poem voluptos, aş zice, dar reuşit în această idee.
|
| francisc -
2007-10-10 |
lucian, surprinzatoare perceptia ta asupra poemului. insa, ptr mine, e vorba despre faptul de a merge impreuna, de a potrivi pasul, miscarea, gandul -asemenea emotiei unui dans- iar aici, fireste, nu e vorba de nicio amenintare sau altceva, ci, pur si simplu, de acord.
daca privirea soarbe, da. se mai numeste si obiectivare, adica deschidere care inchide.
multumesc mult ptr semnul tau de azi
|
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com