katya kelaro -- vorbind celor vii -- poezie

iubirea mea pentru tine va rămâne un koan
aşa cum e istoria cireşului
sakura nu e doar o sărbătoare a florilor albe
ci e un alt fel de
aşa cum e istoria femeilor fără echilibru în sentimente şi fără demnitate

Tu, che di gel sei cinta!
cireşul cel bătrân îl învăţa pe cel tânăr cum să-şi ascută sabia sub teacă
dincolo de floarea albă până va deveni o tijă de oţel
îl învăţa să caligrafieze litere sub frunze
în dimineaţa următoare majestatea sa avea să-l primească
trebuiau să se încline în acelaşi moment
fără greş
să-şi îndesească soldaţii pe ramuri ca un scut altaic
cireşul cel tânăr era emoţionat
nu mai văzuse până atunci un împărat
în munte erau doar ape
aerul tare
mănăstirea
şi uneori o potecă
se ruga să plouă ca nu cumva faţa lui să nu fie primenită
îşi încordă spinarea, închise ochii şi aşteptă
strânse şi mai tare din sprâncene până apăru o cută
într-un târziu se ivi sub frunze o picătură
o singură picătură
de sânge

fiule, litera scrisă astăzi în palma ta va deveni într-o zi mătase
unii o înoadă ca pe-o pungă de aur
însă de vei face face asta va cocli
iar fructele tale nu vor mai fi albe

apoi au trecut anii
ramurile lui îşi îmbrăcară ca în fiece primăvară veşmintele ţesute de ceaţă
dar împăratul îşi găsise o altă alee în grădina unde toţi cireşii i se păreau la fel
îşi scoase sabia din teacă
îşi smulse rădăcinile şi se târî rănit să moară departe
în locurile de unde venise
fără să ştie că în urmă sângele i se preschimba în boabe negre