| |
|
| |
se spune că domnul păşind prin deşert a certat un cuib de şerpi cu toiagul
s-au încolăcit de tălpile lui desculţe iar el i-a împietrit, limba lor veninoasă
preschimbându-se-n ţepi de agavă, apoi a dat verdele plin de sevă să fie tăiat
şi trupul meu îndărătnic a fost supus robiei să potolească setea celui trecut pe cale
odrăslind un leagăn de sare în fiecare noapte
braţele mele decapitate de neputinţă îşi târăsc rostralii înapoi lângă trup ca o coadă
am ieşit în calea Lui agăţându-i-mă cu disperare de picior clepsidră să îmi ierte limbul
şi ora de şarpe aşa precum în laptele afumat al unui asfinţit am înţeles şi îţi iert plecarea
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com