| |
|
| |
Aceleaşi păduri pline de frunze şi umbre
Îmi amintesc de tine
Deşi tu vii alunecând ca razele de soare
Şi nu ştii unde pleci
Arareori umplu clipele cu toate distanţele
Acelor aripi adormite
Tu crezi că sunt vânător şi te ascunzi
Ca ochii după pleoape
Port sabia de foc care taie diamante
Tu ştii ce port adună
Corăbii rătăcite prin valuri înspumate
Şi vinzi coşuri de humă
Candele ard cu miros de sfinţi parfumaţi
Noaptea naşte stele
Se risipesc paşii fluturilor dezorientaţi
Eşti umbră de iele
Legănând apa valurile dorm între maluri
Îţi dărui cuvintele mele
Nu mai pot albastru să-l împart nimănui
Setea mă poartă în vele
Trec nestingherit purtat mereu de străini
Urmele urmelor urmaşilor
Sunt umbră, culoare, barcă şi miros risipit
De pensula pictorilor
Şi te port trecând oarecând spre asfinţit
În umbre, în frunze
Risipit în timp vlăstar verde-ncolţind
În tâmpla cu muze
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Alexander -
2007-10-01 |
de ce primele strofe nu sunt in rime? este oarecum derutant, si faptul ca pe la ultima strofa ritmul se pierde. mi se pare foarte fad versul
/Arareori umplu clipele cu toate distanţele/ pentru ca este golit de orice mesaj poetic. ca si versul/Corăbii rătăcite prin valuri înspumate/, care mi se pare bun de carpeta gen rapirea ... ceea ce iese in evidenta, cel putin pentru mine, este un vers de-a dreptul suprarealist
/Se risipesc paşii fluturilor dezorientaţi/ pentru ca numai in conceptie suprarealista pot vedea un fluture cu pasind. nu zic ca imaginea nu e buna, chiar imi place:)
seara buna
|
| lucian -
2007-10-02 |
Dle Stefan, esti un foarte fin critic si ma incanta faptul ca ai avut timp pentru a scrie cate ceva si despre poemul meu. parerile tale m/au ajutat sa inteleg superficialitatea poemului.
cu respect.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com