| |
|
| |
|
poezie
generala
grisha, luna se desface în felii... uite sâmburii ei copţi pe plită 
şi el îi muncea trupul învăţând-o cum să îl lase sub stâncă, apele trecând să-i limpezească pânzele ca de o maglă
de katya kelaro (queen margot)
autor hermeneia
|
nu te găsesc acasă, pe pervaz scrumiera pare un cuib părăsit
fereastra are şasiul stâmb, am ajuns prea târziu,
pleci poate prea devreme sau poate chiar eşti şi nu mai vrei să deschizi
noaptea merge în urma mea ca o bivoliţă, cunoaşte drumul spre casă
şi laptele ei alb, de sferă, îmi zugrăveşte camera ... atâtea tăceri cusute
tăceri de etamină
mâna dusă la gură a cuvintelor, plouă mult în noi
stă să ne înece ploaia asta ciudată
ce-o mai fi iubirea.. ..poate caligrafia unui copil?
o fi scrisul acela rotund ca o pâine de casă
rotunduri de inimă, în care a se uneşte de patru ori şi se înnoieşte în cruce
mama şi tata
grisha, îţi simt respiraţia pe frunte când merg printre oameni
într-o seară ţi-am spus...fii liber, va avea grijă viaţa să-ţi îndoaie genunchii
în alta, am plâns... am plâns lângă tine
cu tine
în tine...
pe marginile tale până te-am tivit cu ceară
voiam să ajungem o noapte-n alt secol la o nuntă rusească
să am rochie de violoncel cu catifea verde, batic înflorat şi-o trăsură
să mă săruţi pe deal, pe umeri, pe stele până când a-ul din noi va gânguri a oval
un oval jumătate grâu...jumătate de păstrăv în pântecul meu ovaliu să se audă apele
râsul unui prunc să ne lege sufletele în cruce, grişa, azi n-am degete, am gheare
cu ciocul mărunţesc sunetele pe inimă
fireturile ei de brojniţă se întind şi skripka e o humă pe care o scurm
pica pica
ciocul meu de metal răsuceşte gâtul corzilor în cheiţă
vioara mecanică-şi desface picioruşele de balerină
nu te pot găsi aici, o să te caut printre cărţi
tu poţi fi găsit într-o carte grişa, în mine mai fumegă cărările tale
sunt o frunză pe jumătăţi arsă
erai un palat de iarnă cu candelabre uriaşe
cu scări albăstrui şi bolţi aurite
covoarele de lână erau un câmp cu maci şi era atât de cald în tine, grisha,
nunta aceea ar fi fost ca o sfinţire de altar, în noi să sune clopote, a început de poveste
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
lucian -
2007-09-25  |
starea de poveste în care poemul tău mă cufundă şi imaginaţia debordantă ce o stăpâneşti tot şi tot mai bine, mă fac să exclam plin de admiraţie: Extraordinar mai scrii!!!
remarc versuri ca: "scrumiera pare un cuib părăsit", "noaptea merge în urma mea ca o bivoliţă", "pe marginile tale până te-am tivit cu ceară
voiam să ajungem o noapte-n alt secol la o nuntă rusească
să am rochie de violoncel cu catifea verde, batic înflorat şi-o trăsură
să mă săruţi pe deal, pe umeri, pe stele până când a-ul din noi va gânguri a oval
un oval jumătate grâu...jumătate de păstrăv în pântecul meu ovaliu să se audă apele
râsul unui prunc să ne lege sufletele în cruce, grişa, azi n-am degete, am gheare
cu ciocul mărunţesc sunetele pe inimă
fireturile ei de brojniţă se întind şi skripka e o humă pe care o scurm
pica pica
ciocul meu de metal răsuceşte gâtul corzilor în cheiţă
vioara mecanică-şi desface picioruşele de balerină
nu te pot găsi aici, o să te caut printre cărţi
tu poţi fi găsit într-o carte grişa, în mine mai fumegă cărările tale
sunt o frunză pe jumătăţi arsă", "covoarele de lână erau un câmp cu maci" ...
dar simt o ruptură în acţiunea poemului, adică între ceea ce găseşte cititorul-autor şi ultimil vers, ce se vrea o concluzie a unei situaţii eterne şi nu o încheiere a unui eveniment petrecut de curând: "nu te găsesc acasă" şi "nunta aceea..." - un timp prezent ce se încheie în trecut. o stare a amintirii poate, ce o diger mai greu.
cu deosebite aprecieri şi cu scuze pentru îndrăzneală, dar neapărat cu o peniţă,
mircea nincu.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com