| |
|
| |
ai fi putut fi iubita mea aimeé
ne-am fi atins mâinile pe stradă
mi-aş fi şters sudoarea pe cămaşa ta
ţi-aş fi umblat pe piele cu tălpile goale
şi acum ?
stau aici jinduind după înţelepciune
penitenţă ciclică
peste care treci nepăsătoare
cu un egoism firesc
conservator până la exasperare
autosuficienţă
care durează revine
şi iar revine obsedant
nu m-ai dorit cu sinceritate
dar mi-ai prezis jupuirea
relaţia noastră este acum o poveste uitată
definitiv
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| alma -
2005-12-27 |
Foarte senzorial poemul tău, de la "ţi-aş fi umblat pe piele cu tălpile goale", la răscolirea sinaptică în "jinduind după înţelepciune" şi revenind la percepţiile tactile din "mi-ai prezis jupuirea" (de o piele a sufletului).
Sunt câteva versuri care nu rezistă aşa cum sunt scrise acum: "autosuficienţă", "care durează revine".
|
| Vexatu -
2005-12-27 |
Senzorial, senzorial da’ să ştiu şi eu. Sincer nu m’am gândit că „autosuficienţă” şi „care durează revine” nu rezistă. Poate îmi spui cu ce să le înlocui – nu am găsit altă rimă.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com