katya kelaro -- hemiole -- poezie

____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
________3/ matias şi fructul de avocado /4_________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________

şi umbrei i se făcu milă de chipul desfigurat,
îngăduindu-i să rămână pe pânză căci iubind
nu pictăm pe altcineva decât fântânile din noi

Matias iubise femeile într-un fel de neînţeles pentru ele, le răscolea răscolindu-se pe sine ca o mare roşie, uneori privirea lui tulbure de neîmplinire speriindu-le....apoi se izolase, femeile fugeau de el, nu mai voiau să-i pozeze aşa că învăţase să le picteze fără să le mai vadă, doar auzindu-le cum păşeau dincolo de uşă, le desluşea silueta, tocurile, culoarea părului după ritmul bătăilor lui de inimă. Când simţea paşi pe trepte îşi lipea urechea de lemnul umed... femeia care urcă are un psihic cu oase fragile, le poartă legate într-o fundă de mătase gri, a învăţat undeva la un pension, închise ochii, spatele-i tremura, femeia se oprise în dreptul uşii, are bucle deşi a trecut demult de vârsta la care ar fi putut purta fundă şi bucle...
-Cine locuieşte aici?
-Un pictor. S-a zidit înăuntru.

________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
____________3/ de bună voie şi silit de dragostea mea te căsătoreşti cu mine? /4 ____________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________

3/ de bună voie şi silit de dragostea mea
te căsătoreşti cu mine? /4

când te am alături, mă simt aproape copil

mereu mă opresc la graniţa cu tine, eşti o ţară privită de departe
ar trebui să port războaie, să dau veteranilor pământul să facă temple, viaducte,
să închei tratate de pace cu toate femeile acestui pământ râvnit
şi iar te-aş îmbrăţişa încât nu ştiu de-ai ieşi viu din mâinile mele
îmi amintesc de matias şi fructul lui de avocado
cum îi spunea despre vremurile vechi
când bărbatul era cel dintâi spaţiu sacru şi despre nuanţa de ocru a lui şade
?
când omul şade lângă celălalt,ei cugetă la acelaşi lucru
când stă lângă el, cugetă spre altceva
învaţă-mă să te ascult, te doresc sălbatic şi la fel de sălbatic
vreau să fug din calea ta, mi-e dor şi dorul mă chinuie,
con molto doloroso calore, mă-ntind în pat simţind cum vii
peste mine flămând, eşti frumos şi mă hrăneşti cu frumuseţe
până când îmi plesnesc mugurii de femeie
trandafiri trecând de adolescenţă pe lingouri de tango
crini ce-şi scot molatec lujerul din anonimat pe marşuri nupţiale
mănuşile lor de satin dispar în întuneric pe muzica de rubenstein

_________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
_3/4 traduceri barbare _______________________________________________________________
__________________________________________________________________________________

să te retragi zâmbind de la masa de joc ştiind că ai pierdut
iar după colţ îţi vor împăştia rinichii pe perete

să închizi uşa conştient că în tine nu te aşteaptă nimeni
să te urăşti când nu poţi fi iubit, ori nu ştii
ori ţi-e teamă
printre traduceri barbare a iubi rămâne cea mai cumplită încercare de a evada
gratii tăiate, câte tuneluri sub piele
e ciudat să vezi cum sângele îşi încetineşte mersul complice
să te lase să ieşi
după atâţia ani în care ai uitat să mergi liber
inventezi un nou alfabet morse
te iubesc
ce simt?neputinţă, durere, febră
merg în urma propriului meu cortegiu funerar
într-o blană de câine
ce simt? ce-aş putea să simt când jumătate din mine a rămas fără scalp
în estuar, mi-au deschis venele
mai bine să ţâşnească decât să îmi ia vederea
să nu-i crezi
îşi întind braţele să se cuprindă cu amărăciune a tine
a nimburi smulse
nu vor avea curaj să vorbească despre clipele de singurătate
când mâna febrilă era prea departe de cana cu apă
şi doar timpul ca o infirmă infirmieră indifierentă
îşi turna în gamelă o umoare apoasă

matias, cu fiecare pânză distrusă moare în mine ceva
eram însetată până la obsesie de frumuseţe
a iubi e uneori a coborî în mormânt cu lumina pâlpându-ţi în palme
să te desluşeşti într-o hrubă gemând
să-ţi iei în palmă craniul
să te desfaci şi să te decojeşti până la sâmburi
oasele să-ţi spună povestea lor
ce simt?
avem nevoie de oameni (în particular, nu în general)
realizezi toate astea şi conştient că nu ai nicio şansă te arunci de pe propriile ziduri ca să-l întâmpini pe celălalt, riscând nemurirea... aşa se nasc
din flori pruncii, de asta unii înalţă poduri, damascuri,cetăţi suspendate în mâna femeii iubite ca o ctitorie
fiecare suflet îşi caută locul lui în ţara lui acasă
în esenţă, sufletul uman e androgin
femei, iubind bărbăteşte, asediindu-şi bărbaţii într-o luptă stranie

puterea lor stă în piscurile albe ale sânilor
zăpada lor fierbinte e un acoperiş al minţii

__________________________________________________________________________________
_________aş vrea să îmi ieşi înainte pe un drum de seară _________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________

matias, spune-mi, de ce iubirea are mereu nevoie de conduri noi?
de ce-i plac pernele de mătase şi canafii de aur?
iatacul are nevoie de sunetul cordobei şi al genunchiului dezgolit
suntem iubiţi atunci când intrând în sine lumina e aprinsă
când în noi ne aşteaptă cineva

doar palma lui e un lac de azalee
o mie de cămile cu valuri de mătase
îşi răsfiră papirusul sub genele mele
o să mă leg de zidurile pe unde va trece
să mă vadă
să mă elibereze
matias,asta e iubirea
să te legi de ziduri ştiind că dragostea va trece pe-acolo şi te va elibera

poate de asta fugim cu aceeaşi intensă dorinţă cu care vrem să fim chemaţi înapoi