katya kelaro -- nu mai am timp -- poezie

aş fi vrut să mai am timp să-ţi vorbesc despre el: ea
one man, one woman, two lives, despre adagio kathography, credo
deşi te-am aflat târziu, te-am căutat o viaţă şi te-am iubit de la-nceput
aşa cum m-a-nvăţat arinul negru
în fereastra-ngheţată gânguream ni ho ho a îngeri a cruce şi a traistă cu mere
chiraleisa
pe masă se împărţea o pâine stilizată în gluten
le-aş fi lăsat pe toate în prag, moartea să-şi strângă omătul din cuibul meu de rândunică
aud cum măsoară compasul paşii până pe dealul unde vioara s-a făcut pod de sticlă
şi greierele a furnică a gemut şi eu a tine şi tu a naştere
ţi-aş fi vorbit despre cum am învăţat să citesc femeilor paloarea de sub farduri
ţi-aş fi vorbit despre pânze, toamnă şi poete ...despre acasă... când râde cu inima desculţă
femeia ca o statuetă de alabastru ... ştii foarte bine turnul din pisa a fost plângăcios din naştere
nu mai am timp
scriam poezii precum el-greco...alungind silueta celor dragi
între fachir şi focul său sunt câteva octave de mercur şi o cătuşă nevăzută
răscolesc şi dau de alte cuvinte... ia cu tine dimineaţa aceea
eu strâng ecuaţii distrofice armonic, un test de sarcină pierdut, traduceri barbare
semne de dragoste, un icos, riglete, sunt goală ca o evă-nainte de a-l zămisli pe adam
despre ploaie... o femeie ce-şi recunoaşte iubitul după forma spatelui
aş fi vrut să-ţi spun ce stranie legatură poate fi între venus şi mioriţa, despre lingura de lemn
dar mi-au ieşit pelicanii din ghete
ne-au ars lumânările de vii
trei ferturi din mine e scrum
nu mai am timp nici măcar de corrida... oricum nu există prietenie între taur şi matador
doar o altă oră de veghe
îţi las pământul pe umeri
să ai grijă de el până îmi vor trezi tremurând mănunchiul veşted de raze
atât îmi amintesc când te-am privit
Epsilon, cine mi-a răsfirat mătasea de porumb din suflet?

acum iarba îşi poartă cearcănele spre tâmplă ca un ghermec de împărăteasă bizantină
cântec da leagănu sorţii şerpuieşte a strigoi
a tulburare
încă o lovitură de glotă şi focul îşi va desface coada de păun în ceaunul palmei
iubesc
fachirul nu se joacă cu lumina, hipnotizat de ţipătul propriei frici scoate sunete de cărbune

pintenul degetului nu a mai apucat să strige...
trebuia să-l învăţ taina psiandrului înainte de a fi spart
aşa cum meşterii vechi turnau clopote cu sunet de ambră

dorul e un rod al cunoaşterii?
dorul e un rod al mărului altoit de tine în mine
dorul e o lovitură de glotă
e de ajuns să zărim vârful interzis al condurului pe sub rochie
că-ndată ghicim conturul gleznei iar
glasul filat al nopţii îngână un alt cântec de leagăn
trilul ei de filomelă prin pereţii cu condur andaluz
îngenuchiază, suflete
cine a surpat malurile şi a junghiat marea? epsilon...cine?