Lubov Doru -- un peşte-arlechin în deşertul-pâlnie -- poezie

emiemi - 2007-09-15

In opinia mea, un poem mult prea tehnic si prea suprarealist. O ecuatie care constata dar care nu-mi transmite nimic.

Doru Lubov - 2007-09-15

pe-atunci eram doi sclavi lactei
căutând ouă albastre prin trestii
umbrele ne creşteau pe ceasul solar
nepăsătoare
când străbăteam porticurile
spre ritualul înverşunat...

desigur
tu ai uitat visele cu anemone marine
când ne apăsam ochii râzând
pentru jerbe de culori

ne zeificau zi după zi
spălările rituale
când primăvara inundaţii de timp...

îţi scoteam din păr fluturi albaştri speriaţi
ca să-ţi pun ferigi pe pleoape

ne-au devorat termitele serii
în deşertul ca o pâlnie...

acum toate astea sunt un breloc cu deja vu
şi te alinţi că nu mai ştii nimic
de Tutankamon de melcii de pe cuadrant
de iubirea noastra efervescentă
ca un peşte-arlechin
sfârâind pe nisipuri

Aranca - 2007-09-15

A doua variantă pare mai şlefuită, mai accesibilă.
Tenta suprarealistă generală pare să ducă undeva spre Salvador Dali al anilor 70: dacă priveşti spre ex. "Gala privind marea Mediterană care la 20 m se transformă în portretul lui A. Lincoln", nimic nu este ce pare a fi. Acelaşi fenomen se întâmplă şi la poemele tale. Titlul este incitant. Dar trebuie păstrat suflul acestuia pe tot parcursul textului. Nu neologismele trebuie să incite ci metaforele. Încearcă să îţi asumi versurile în orice moment. Locuieşte tu însuţi în ele şi reconstruieşte această lume ca cum e singura metaforă în care poţi respira.
Bine ai venit!

Aranca - 2007-09-15

Erata: "Locuieşte tu însuţi în ele şi reconstruieşte această lume ca şi cum e singura metaforă în care poţi respira."

Doru Lubov - 2007-09-17

Multumesc, Aranca. Ai mare dreptate cu atmosfera daliniana. Sugestia cu locuirea metaforei mi-a dat de gandit. Mersi de primire!