| |
|
| |
se urcă īn taxi. era singurul lux pe care şi-l putea permite de ziua ei
să vadă marea dar nu din hotelul de pe chei
nu am prieteni iar mama mi-e prea mamă să o mai facă şi pe asta!
ploaia lipea zmeie de hārtie pe geamuri
el nu putea fi niciodată secretul ei murdar nici testul de sarcină
īncotro? inima se obişnuise cu pasul rapid ... azi? oriunde
ceasul şi-a aruncat păstrăvii īn stradă
lentila lui clipoceşte-ntre sălciile mele rupte
caii care-au fugit din grad au vrut să fie liberi? mai bine aripi
decāt o viaţă cu unghii roşii... aripi? ia-le. trăim īntr-o lume plină de ciuperci
cu cāt au pălăria mai elegantă cu atāt sunt mai nocive
unde te gāndeşti? departe
cāt de departe?
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Oriana -
2007-09-13 |
Poeziile sub pavilion maltez par să aibă un mandat baladesc ancorat īn realitate. Īn fiecare poezie, alt(e) portret(e). Interesantă concepţie. Finalul l-aş revizui. Remarc versurile:
"ceasul şi-a aruncat păstrăvii īn stradă
lentila lui clipoceşte-ntre sălciile mele rupte"
/O\
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com