| |
|
| |
plecă fără să mai spună un cuvânt
trebuia să plece / seara bărbaţii se întorc la casele lor
jgheabul altor braţe albe să-şi vindece rănile
cum vulcanul are o înţelepciune a lui
îl conduse gândind că i-ar fi făcut nu un copil ci
cât ar fi putut duce pântecul ei
când îi curgeau lacrimi din coloană sânii ei deveneau ştergar
chipul lui o urmărea noaptea
saltimbanc preschimbat în colibri
hrănind cu oasele lui de zăpadă rinichii unei flori muribunde
pe vremea când deosebea copacii
după gânguritul lor de alabastru
se întoarse în locul acela fără el aşezându-se mecanic
în aşteptarea unui tren deşi ştia că nu va intra nimeni
te simt zgribulit în mine ca o pasăre ...
şi ochii se opriră în fereastră
şobolanii începură să roadă din carnea moale a lunii
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Flueraşu Petre -
2007-09-13 |
Ultimul vers e superb. M-a dus cu gandul la Ratatouille, un film foarte bun. :)
Felicitari pentru un poem complex, unde imaginile grandioase sunt la ordinea zilei.
Mi-a placut foarte mult stilul, complicat si simplu in acelasi timp. Sti sa te apropii foarte bine de cititori.
felicitari
petre
|
Oriana -
2007-09-13  |
Am citit poezia aceasta mai devreme şi acum la recitire îmi pare la fel de tulburătoare. Îmi place mult cum scrii. Întotdeauna aduci ceva nou, nu pari să te repeţi. Remarc şi bogăţia lexicală nu numai construcţiile stilistice inedite.
Lipseşte oare o prepoziţie la începutul versului 3?
Nu ştiu unde a dispărut comentariul lui Petre, parcă. El remarca ultimul vers, şi i-am dat dreptate.
Cu drag,
/O\
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com