| |
|
| |
nu am scris niciodată vreun credo
sfânta mea treime se termină aparent oranj
cu atât mai mult cu cât dragostea
e o aripă cu o capră şi violoncel după
desfac în felii anotimpuri cădem
cu dulceaţa de cireşe amare în centrul pământului
pe când mâinile îmbracă perfect
mănuşa singurătăţii
nu despart ape trec poduri şi nu ştiu
cum e să fii într-un einstein-rosen bridge
unde necunoscuţi îmi lasă câteva zâmbete şi o cale
cu un accent specific
îmi plimb sângele în lumini violet
apoi mă scurg de şerpi
ca oasele amintirii
să îmi fie
petrec duminicile cu dumnezeu
îl invit la masă uite acestea sunt tacâmurile tale
aceasta este farfuria ta doamne
pentru ciorba de miel
acum pe aici e un fel de iarnă
şi ninge mare
ca dintr-un andersen de polietilenă
iar cel mai rău este că totul trece
îmi acopăr urechile să nu mă bâzâie orele
şi aşa în scurtare majoră ca atunci când
vine cineva te iubeşte o clipă şi te destramă mereu
la timp
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text

| Vexatu -
2005-12-27 |
Acum ştiu cu cine ai votat Alma. Aparent oranj. Şi e clar ”vine cineva te iubeşte o clipă şi te destramă mereu”.
|
| alma -
2005-12-27 |
La timp, destrămări, la timp, restructurări, vorba ceea. Ca atunci când votezi cu cineva. Şi după, oranjul. Sau cozile la îngeri. Mulţumesc pentru cuvintele tale aici.
|
| Vexatu -
2005-12-27 |
Am venit cu surle şi trâmbiţe să dezmorţesc oleacă hermeneia. Glumă – n’am mutre că puneam o faţă zâmboacă.
|
| Luv -
2005-12-28 |
se pare c-ai atins un înger. cel al poeziei. ultimele tale două texte sunt... cum să le numesc? că nu am cum, ştiu numai că m-au încântat nespus. imaginile sunt inspirat "colorate" şi-s însoţite de un aer în care pluteşte revolta(de ce nu?) şi vremea reproşurilor. un fel de "datul cărţilor pe faţă".
deşi nu-mi place să neîndreptăţesc un text, cu atat mai mult autorul, m-aş opri puţin la versurile :"acum pe aici e un fel de iarnă- şi ninge mare.....- iar cel mai rău este că totul trece...". te-ai folosit de imagini albe pentru a exprima sentimente interioare(care dor) şi situaţii de moment... fiindcă nu va rămâne aşa cu siguranţă.
refuzi să auzi dar vezi şi toate acestea "la timp".
îmi pare rău, e un text pe care l-aş fi comentat mult mai atent dar nu e timp...
rămân fan.
|
| alma -
2005-12-29 |
Cred că atunci când scriem, mereu ni se aşează un înger pe umăr.
O precizare, versurile " dragostea / e o aripă cu o capră şi violoncel după" rezonează cu o pictură de Chagall, de fapt, artistul foloseşte simbolul caprei / violoncelului / vioarei în multe din lucrările sale.
Mulţumesc pentru cuvintele frumoase.
|

|
|