nincu mircea -- Războiul de pe birou -- poezie

În pădurea mea de pixuri răsărite de un secol
Risipite stau peniţe aurite cu cerneala lor uscată.
Pene, care-au scris cândva mii de pagini, prăfuite
Pe birou scoici sparte par, osificate pe plajă.

Într-un lung picior de barză cocoţată pe un stâlp
Cu o pălărie ştearsă, ca umbrela unei babe,
Stă înfiptă provizoriu o veioză peste toate
Oarbă, moartă fără vlagă ca o salcie pletoasă.

Telefonul ca o barcă scufundată se răsfaţă
Legănând în furca mică receptorul ca un prunc.
În culoarea lui opacă şi cu cifre şterse sună
Ca un clopot fără toacă din adânca lui genune.

Un pahar ciobit la gură şi cu urme vagi de vin
Între foarfeci, foi, creioane, paste albe corectoare,
Boxe, note cu icoane vechi şi alte alese teme,
Gol şi trist stă să refuze existenţa şi-al său chin.

Cu ochi plini de pânze mate dimineaţa îmi privesc
Desfăşurarea de forţe de pe-al meu birou în care
Noaptea totul pare-a fi fost lupta secolului ultim
Ce renaşte prin minune cu prima rază de soare.