katya kelaro -- au venit nebunii în oraş -- poezie

daţi-vă la o parte!
nebunii au venit în oraş
să ne întindă mâinile la uscat
privirile lor regale nu ştiu să implore
dacă vă e foame aşternem o ureche plină pe cupe
urechea de catifea ce împurpurează sunetul de cristal ciobit
îi văd desenând cu cretă apă, corpul lor zidind un pod
păşiţi, vă rog!
am iubit atât de mult încât am ajuns să mă sfâşii
pe sub haine, vânătăile cuielor
fără cuie nu e trainic arcul pe care păşeşti cu grijă, aici e o scândură crăpată
şi ce apă albastră (adusă de noi din venezia)
venezia e o coajă de nucă cu felinarul aprins (nebunul scoate o mască )
tremurând îmi desluşesc geamătul în ochii lui elefantini
la o parte! au venit nebunii în oraş
veninul de şarpe îşi naşte antidotul
priviţi nufărul ha ha ha castrat
de sub obloanele închise îşi adună morţii
mâna întinsă strâmb are o lacrimă în ochiul pictat
mănunchiuri de cupă neagră, de trefle şi de romb strâng la piept fericiţi
au cules mai multe flori decât se aşteptau
apoi strigătul s-a prefăcut în urlet
animalul să intre în cămaşă de forţă ascultând de dresor
murmură din spatele gratiilor un cântec

leopardul din mine refuză să iasă în arenă

mi-e de-ajuns să ştiu că te pot ucide în orice clipă