| |
|
| |
există un simţ al onoarei ce însoţeşte iubirea /
dacă nu suntem capabili să o ridicăm cu ambele mâini ca pe o sabie
e bine să nu înceapă lupta.
azi mi-au extirpat din rinichiul drept un om
mă ţine de mână o sabie, singurul prieten credincios
am hrănit-o cu oase ... îmi linge mâna ca un câine
în faţa ochilor se întinde un deşert de pânze
-spune-mi, când suntem trădaţi, cine va muri primul? eu, el sau ea?
-tu. iubirea face să lupţi cu tine însuţi, nu cu celălalt.
(pe scaun, am armura
niciodată nu am iubit atât de mult stropul de vin
din arcul cu săgeţi)
îmi ard palmele cu fiecare nod al legătorilor
noaptea îşi ia rămas bun de la mine ca o mamă căreia
îi pleacă fiul
în urmă a rămas trupul de ieri, o femeie îmbrăcată în piele de feunyx
-vorbeşte-mi, spun sabiei, să nu mă uit în urmă
-din carne şi nisip şi aer
ţi se vor deschide rănile ca o carte
urcă ...
în pragul muntelui, stă o femeie
celţii nu o privesc, doar îşi strâng tabăra într-un sfeşnic de sare
peste veselia lor sălbatecă
o veselie care-i va învăţa să piardă
să înoade drumul spre casă cu albii afumate de sinucideri
femeia albastră veghează
îşi trece mâinile prin părul lui aspru
luându-i firele albe să le ardă mănunchi sub piciorul de rună al lunii
răni s-au deschis...
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
Sixtus -
2007-09-06  |
Nu ştiu dacă-ţi mai aminteşti. Dar, în urmă cu câtva timp, când la Deko se repeziseră toţi asupra ta să, te desfiinţeze, cred că am fost singurul care am spus că, dacă-ţi vei curăţa de zgură textele, vei ajunge să scrii poezie. Fără a renunţa la enunţuri şocante, acum ele se leagă într-o prozodie care se desfăşoară firesc de personal şi ne banal. Dovadă şi textul de faţă. Ca şi altele din ultimul timp.
|
| Sixtus -
2007-09-06 |
corectura
in loc de "asupra ta să, te desfiinţeze" se va citi "asupra ta să te desfiinţeze"
|
| queen margot -
2007-09-07 |
grazie, signore
ce pot spune e ca atunci aveam doua luni de cand zgariam cu unghia pielea cuvintelor din cufarul cu poezii iar de atunci am trecut prin nivelul-20 de doua ori, lucru ce pe unii i/a intristat , altora le/a dat satisfactie... eu stiu ca au fost luni in care am scris mai mult decat am dormit iar daca vedeti saltul broastei la piciorul poeyiei mele nu pot decat sa ma bucur... multumesc de trecere, penita o s/o rontai ca un vrednic iepure de angora ce sunt....
p.s. acum am tot -20 de mai bine de o luna... cineva mi/a spus ca domnii aia stiu bine de ce fac asta... eu zambesc si ma plimb printre nisipuri miscatoare... caci asta e arta
|
| lucian -
2007-09-09 |
poemul pare a avea două părţi şi două mesaje.
prima parte se constituie într-o explicare a primelor trei rânduri care alcătuiesc o definiţie a iubirii fantastic de frumoasă. îmi permit să rescriu aici aceste rânduri: "există un simţ al onoarei ce însoţeşte iubirea /dacă nu suntem capabili să o ridicăm cu ambele mâini ca pe o sabie/e bine să nu înceapă lupta."
versurile următoare sunt pline de fantasme literare ca: "azi mi-au extirpat din rinichiul drept un om". "niciodată nu am iubit atât de mult stropul de vin/din arcul cu săgeţi", "noaptea îşi ia rămas bun de la mine ca o mamă căreia/îi pleacă fiul", "se vor deschide rănile ca o carte".
partea a doua, datorită titlului, face referire la femeia compartă cu o armă medievală, ce străluceşte prin mânuirea luptătorului, dar şi prin cele două tăişuri ce le poartă.
apreciez novatoarea idee de a vedea în femeie atât acurateţea ce o defineşte cât şi faptul că valorea ei creşte şi este pusă în evidenţă de cel care o iubeşte/o posedă. pentru aceasta acord cu bucurie şi plăcere, deşi este prea puţin, o peniţă literară.
femeia sabie!!!
cu sinceră preţuire,
mircea.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com