| |
|
| |
coboară seara peste sat
coboară cu aripa strugure
şi-i pâclă
şi-i rece iarba şi grasă
cineva mă strigă din casă
la masă, la masă
(cât e cald laptele şi aburindă roata
de mămăligă)
cât nu pârâie încă faţa lunii ca un zemos
eu mă culc la genunchiul copacilor
şi ciocănesc uşor ca să
intru
sub limbile lor
coboară seara peste sat
coboară cu aripa strugure
şi-i pâclă
şi-i cumpăna grea
cât o coadă roasă de stea
iară eu flutur şi flutur
ochiul de apă rece-sticlos
mă privesc mă priveşte
cum unul pe altul îl creşte
un
ţânc murdar cu ochiul de peşte
cu plânsul în gât, urinat,
mă scutură uşor de mâneca roasă
ochiul lui latră la mine dar eu nu-l aud
de ţipătul frunzelor
coboară seara peste sat
coboară cu aripa strugure
strâng tare de gard şi aştept pocnetul stelelor
una câte una
sub piele
dar ele nu
nu
ele nu
nu se lipesc de mine ca ea
nu
coboară seara peste sat
coboară cu aripa strugure
trag fierul la poartă şi încep să dispar
mai întâi cu sufletul
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com