| |
|
| |
eucaridele îşi scot din sân şerpii
lumina mi se lipeşte de umeri sâsâind
a moarte
rotula ei albă
dezgolită cioplind toiag drumurilor
dincolo de oraş e pustia
sufletul meu s-a aşezat ca o pasăre
la umbra unui copac
îmi simt sub coajă trilul disperat
înaintea tăierii
balans între apus şi răsărit
aerul albastru
îmi umple plămânii
cu solzi de eucalipt
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com