alma - 2006-02-27

Poemul aduce imagini aproape noi, dar unde e sensul, legătura între compostările în gol, scrijelirea calcarului şi atenuarea până la dispariţie a simţurilor. "Scorojitul taxator" e legat cu sârmă ghimpată cu fundă? Nu am spus că nu este un poem bun.

taraborez - 2006-02-27

Poate e chiar un poem bun, dar se lasă greu receptat, Cristian. Ai cîteva imagini şi versuri pe care mă aşteptam să le dezvolţi altfel. Spre exemplu primele 3 versuri mi se par în plus. La fel şi strofa a doua are balast. Cu prietenie taraborez

Perseu - 2006-02-28

Alma - e un poem despre instrainari. Si senzatiile vin de-a valma, bolovanoase :). Scorojitul taxator nu e legat cu funda, e legat cu altceva de bara din autobuze. Taraborez - Da, se lasa greu de receptat, dar sper ca nu din cauza faptului ca tu te asteptai ca unele versuri sa curga altfel. Primele trei versuri ti se par in plus? Spune-mi ce intelesesi tu din ele ca sa vad daca sunt sau nu in plus :) explicatii - Primele trei versuri. Preocuparea oamenilor de a salva insignifiante aparente atunci cand se indeparteaza de un om. Funda reprezinta inconstientul cinism al unor astfel de momente in care spui, de exemplu, "Te parasesc. Ti s-a desfacut siretul". Urmatoarele trei. Colectionarea in memorie a unor reziduri (cotoarele) sau a unor lucruri maculate (timbrele stampilate care nu au valoare pentru colectionari) si taierea, din cand in cand, a ambalajului in care colectionezi astfel de senzatii, idei, etc. Strofa 2, primele trei. Mi s-a dus inocenta din cauza atator iubiri ratate. Urmatoarele doua. Ciudatul algoritm prin care viata iti scoate in fata unii oameni, poate lasandu-i in plan secund pe cei care lipsesc. Ultimele trei. Da-mi un sens, cuvantandu-mi pasii, cuvantandu-mi gleznele astea, care desi sunt din calcar, nu pot fi scrijelite, sculptate. Ultimul vers. Sensul poemului. Fara anumiti oameni, nu insemnam mai nimic, pentru ca se ajunge la o "confundare", la o "siamizare". Sper ca, desi nu-mi place deloc ce am facut, s-a dovedit a fi nu foarte greu de inteles. Daca lucram doar cu senzatii sau sentimente, poate fi insa o piatra de incercare.

alma - 2006-02-28

Interesantă explicaţia ta asupra poeziei, în amănuntul fiecărei imagini. Nu aş fi văzut aşa, şireturi ş.a., doar o imensă tristeţe, dar nu ca un gol, ci ca o revelaţie. Şi mai interesantă este afirmaţia ta: "Fara anumiti oameni, nu insemnam mai nimic". "Cu anumiţi oameni, însemnăm ceva" - ce? totul? cât? unde? cum?

Perseu - 2006-02-28

Alma - Nu ma mira ca nu puteai sa vezi asa. In parte pentru ca eu nu diluez suficient de mult mesajul. Nu stiu de ce pusesi ghilimele la "Cu anumiţi oameni, însemnăm ceva". Nu-mi aduc aminte sa fi spus asta. Daca e doar o afirmatie de-a ta, la care vrei lamuriri, ok. Insemnam mult mai mult decat am fi putut insemna singuri fiind. Oriunde. Impreuna. P.S. Ce mai face Iaşiul? Promit sa-mi explic toate poeziile de acum incolo. Vad ca asa sunt mai interesante :)

alma - 2006-02-28

Ghilimelele sunt la afirmaţia ta transcrisă cu verbul la afirmativ. :) Ipoteza nulă scrisă ca ipoteză alternativă. Însemnările sunt proiecţii şi cred că, mai degrabă, aşa decât regăsiri, asemănări. Poate la secţiunea "Interactiv" să "explicăm" poeziile?

Perseu - 2006-02-28

Alma + "însemnările" nu sunt proiecţii decât în măsura în care avem nevoie de ele, în măsura în care ne lăsăm copleşiţi de senzaţii. Cât priveşte secţiunea interactiv, sper să nu se transforme în spaţiu de explicat poezii. Şi aşa am senzaţia că nu se mai scrie poezie decât ca să arătăm ce "dăştepţi" suntem noi. Tot felul de trimiteri doxe, de simboluri halucinante, de cuvinte puse unul langa celalalt doar ca sa sune frumos clopoteii. De asta ma si abtin de la comentarii, de asta nici nu am vrut sa spun povestea poemului meu. Iasiul, ce face Iasiul ?

alma - 2006-02-28

Cred că pentru fiecare scrisul înseamnă o proiecţie a unui interior / adânc / gol / poleit / aurit / (cândva scriam despre "gold against yellow"). A conştientiza şi a face din scris doar înscrisul unor alăturări de cuvinte şi de simboluri, de găselniţe în sonografia poeziei mi se pare anacronic, cel puţin pentru mine. (Iaşiul este un weblog de iarnă. Poate mâine :).)

Perseu - 2006-03-03

E putin ciudat, cel putin pentru mine, aceasta mica revolta impotriva "alaturari de cuvinte si de simboluri, de gaselnite in sonografia poeziei". Dar o sa ma uit mai atent la poezia ta de pe prima pagina.

Ela - 2006-03-03

Privirea mea asupra acestei poezii, după o vreme în care am citit mai puţin aici, este o încercare de revelare a sensurilor. Dacă rămân cumva pe marginea lor, mi se va spune. :) "coase-mi buzele pleoapele nările cu sârmă ghimpată să nu uiţi să faci fundă" Poezia începe cu cerinţa unei închideri, unei reduceri la tăcere, la irespirabil, la orbire; simţurile abolite fiind, insuportabil de dureros ("cu sârmă ghimpată), nu mai rămâne nimic. Ca apoi să apară cumva detaşarea: "să nu uiţi să faci fundă", ca şi cum s-ar ironiza şi actul şi semnificaţia lui. Şi încă se mai poate îndura. "spune-mi de ce colecţionez cotoare de gutui şi timbre ştampilate de ce tai cu lama ambalajele" - dialogul se păstrează, "colecţionarul" de "nimicuri" este întotdeauna cel ce trăieşte intens deposedarea de sine. Şi atunci, orice "cotor", "rest", "timbru", orice semn al existenţei devine vital. "Rămăşiţe ale zilei", care dau sens interior: ceea ce nu se poate pierde, sau o pierdere care nu mai poate fi resimţită dureros. "fă-mă să nu mai semăn cu scorojitul taxator i s-a dus albul de prea multele compostări în gol" - asemănarea cu un altfel de "moară de vânt", de trăire în van, de mers în gol, de inutilitate, dă greutate primei strofe, aduce cumva în prim plan neputinţa, pe când durerea încă era ceva viu. Aici, lipsa de sens e mai greu de trăit ("blankul, vidul, golul) decât violenţa sârmei ghimpate. "răstignit între atâtea bilete dus mereu în celălalt sens" - un om printre oameni, ca şi cum răstignirea îşi are încă "preţul ei", zeciuiala; "celălalt sens" este cel al ducerii, cred, cel în care deja nu te mai găseşti pe tine (generic vorbind) "cuvântează-mi paşii ce caută urme gleznele astea din calcar pe care nu poţi scrijeli nimic" - aici este o re-întregire, o rugă spre a fi redat vieţii, spre a relua umbletul, a continua mersul vertical,chiar dacă neputinţa este încă păstrată în sensul "gleznelor de calcar", fragilitate şi sfărâmare inclusă. Pe ele nu se poate scrijeli nimic, nici un alt destin. Finalul trimite la o urmă (gând-cuvânt) de sine, ceea ce poate fi simultan început şi sfârşit. Ideea de tine deschide existenţa. Mi-a plăcut deosebit poemul, mi-am permis acum să las semnul meu fiindcă uneori am nevoie de un anume curaj pentru a cuvânta. Sper să fi fost cât de cât aproape de ideile, stările şi imaginile autorului. Felicitări. tu, ideea de mine

Perseu - 2006-03-04

Raspund, desi nu sunt sigur ca meritam efortul tau. "Revelarea sensurilor" a fost putin ajutata, probabil, si de explicatiile mele, dar e surprinzator de corecta. Asta spre deosebire de celelalte doua comentarii la alte poeme ale mele. a. Corect si nu chiar. O abolire a simturilor pentru a ma deconecta de la realitate. "funda" e autoironie si incercae de a parasi un registru absurd, asta din punctul meu de vedere. Din celalalt, al celui din fata, e cinism. b. Deposedarea de sine si pierderea in inutilitati, in falsuri, in vanturari sterile. Vital devine cand insasi existenta ta subtila, profunda, este pusa sub semnul indoielii. c. Corect. d. Corect. Nu ma gasesc, desi am vazut in ce parte am luat-o. e. Corect. f. Corect :). Fusesi surprinzator de aproape de imaginile, starile si ideile mele. Suprinzator pentru ca el le cam amestec in decurs de un vers pe toate. Fa-ti curaj si pentru a fi mai buna :)

Ela - 2006-03-04

Raspund si eu: am comentat fara a citi comentariile anterioare. Ceea ce fac in 90 % din cazuri, dar indeosebi cind imi place un text, ca sa nu ma impregnez de impresiile comentatorilor anteriori. Nu voi face efort sa fiu mai buna, voi fi ceea ce sunt. Si atunci cind voi simti, voi comenta. :) Si voi reveni, fiindca stii ca imi place stilul tau poetic. Da, e nevoie uneori de curaj sa spun asta atit de direct.