katya kelaro -- ikebana -- poezie

scriu ascultând sonata lunii... a păşit în cameră transparentă,
lăsând părul despletit al metaniilor să se stingă în apă
somnambule, degetele se autoaprind
nibelungi coborând din şuviţele lungi ca o scară
scotocind diamante sub cripta de clape
în fundal, scaune goale ... proiecţii ale unor paşi pierduţi
pe caldarâm, trăsuri negre fluturând albe mănuşi
nu ştiu dacă ascund îndrăgostiţi sau poartă neînsufleţite trupuri
cocoşi uriaşi într-un galop nebun perindându-le frumuseţile
unei lumi unde nu e durere nici întristare nici suspin
privim pentru o clipă tăcerile noastre înţelepte, de victimă
oraşul şi-a ascuns faţa în şal,
numele tău a rămas pe pian suspendat în arc
nu mai aud sunete ci bătăi de inimă
cortegii de pedale caută prin cuvinte dantelele vechi ale oglinzii
colţ uitat în lumină, tâmplele s-au împreunat într-o ikebana a toamnei
ştiai că un strop de galben văzut de departe pare zăpadă?
Violetele acestui secol mi-au împodobit mijlocul cu camelii
m-am demachiat
într-o cameră ce a rămas doar în cămaşă
scriu ascultând sonata lunii
aş vrea să întorci pagina să văd notele pe o partitură a zilei de mâine ...