Pierdut Pen Name

Login

Pierdut Parola

Inscriere

 
   
 

poezie
generala

Îngerii există
***

de Adriana Lisandru (Sancho Panza)
autor hermeneia
moderator





Probabil că veţi zâmbi citind acest titlu,
iată domnule încă o exaltată,
ori o pseudopoetă care nu ştie că îngerul
a fost stors de tot mirul din el
de către Nichita Stănescu etcaetera,
fata asta n-o fi aflat că noi avem altceva de făcut,
lucruri cu mult mai importante,
cum ar fi

(aici cititorul va întinde extatic mâna spre telefonul mobil
şi va răspunde cu vocea aceea specifică,
de care se sperie întotdeauna copilăria)
şi-apoi chiar dacă ar exista
cine are timp să-i aştepte,
când noi gonim deşănţat pe şoselele republicii
în maşinile noastre cu schimbător de viteză
automat,
or, se ştie cât de încet se mişcă îngerii
prin cerul îmbâcsit de informaţii esenţiale,
cu aripile lor atât de subţiri
atât de subţiri
încât devin
invizibile

dar îngerii există, spun eu, răsucind o pană
între degete,
unul mi-a cântat la chitară şi lumina
îşi lipise fruntea de geam, ascultând,
un înger-copil mi-a desenat portretul
şi de atunci oglinzile nu mă mai recunosc,
un înger-femeie m-a cuprins în braţe la plecare
şi mi-a pus în privire fântâni
asemănătoare cu inima păsărilor,
probabil or să-mi crească şi mie aripi, curând,
să pot zbura
spre cuibul meu de adevăruri
de necrezut.






2007-08-30
294


Sancho Panza

Cele mai noi texte publicate

ftizie - Sancho Panza- (poezie)
închinare de cuarţ - Sancho Panza- (poezie)
Quo vadis? - Sancho Panza- (poezie)
Decembrie fără de înger - Sancho Panza- (poezie)
încep să înţeleg elefanţii - Sancho Panza- (poezie)
şapte pietre - Sancho Panza- (poezie)
Clivaj - Sancho Panza- (poezie)
Incunabul - Sancho Panza- (poezie)
McDonald’s - Sancho Panza- (poezie)
irespirabil - Sancho Panza- (poezie)


Cele mai noi comentarii

Florin, multumesc pentru... de Sancho Panza
la foarfecele iubirii

pot sa rad... de Sancho Panza
la dumitru compune un necrolog pentru el însuşi

Daniel, multumesc pentru... de Sancho Panza
la ftizie

mirari/ intorogatii: 1) "pielea... de Sancho Panza
la foarfecele iubirii

cred ca este... de Sancho Panza
la ce frumuseţe rară

 
  comentariile se pot face numai după ce vă logaţi

  comentarii la acest text


stefan doru dancus - 2007-09-01    
Era de asteptat ca lirica ta sa devieze inspre suavitatea destainuirilor. Iata un nou curs al poemelor acestei autoare! ar putea exclama sclavii demonstratiilor imediate. S-ar putea sa fie asa, s-ar putea sa nu fie. Numai tu poti raspunde la opinia de fata.
Sa ai pace, Dancus

Sancho Panza - 2007-09-01    
Daca spui tu, Stefan, ca era de asteptat...nu te pot contrazice. :)
bine ai revenit.

Adriana